Un martor ocular a surprins discuția purtată de Gică Hagi cu Costel Gâlcă, dialog care a avut loc în recepția hotelului ”Iaki” din stațiunea Mamaia, stabiliment care-i aparține ”Regelui”.
Totul s-a întâmplat după terminarea meciului Viitorul – CFR Cluj 1-0, joc în care dobrogenii s-au desprins greu, după pauză, prin golul lui Gabi Iancu, din penalty (65).
Discuția Hagi – Gâlcă
Gică Hagi: Băi, avea ochii roșii în cap! Leu, mă, leu, nu altceva!
Costel Gâlcă: De Deac zici?
Gică Hagi: Da, mă! Ce i-o fi zis, ce i-o fi promis…
Discuție incredibilă Hagi – Gâlcă. A fost Deac ”injectat” de Becali?
Acum câteva săptămâni, Ciprian Deac, fotbalist la CFR Cluj, a fost ofertat de Gigi Becali, pentru a veni la FCSB. Ardeleanul a preferat să rămână în Gruia, dar, pentru că și-a prelungit înțelegerea cu CFR Cluj, deși își dăduse cuvântul că vine în București, i-a promis lui Gigi Becali că îl va ajuta în lupta pentru titlu!
Hagi dă de înțeles că Deac (foto) a tras tare pentru FCSB, evoluând cu o determinare ieșită din comun. Dar, mai lasă să se înțeleagă faptul că mijlocașul nu s-ar fi dăruit pe degeaba, ci crede că Deac a avut promis un bonus consistent din partea latifundiarului, dacă o încurcă pe Viitorul.
Hagi este în relații cordiale cu Gâlcă. Înainte ca Gâlcă să fie înscăunat la Steaua, actuala FCSB, în 2014, Hagi a dorit să-l numească pe ”Costelinho” antrenor principal la Viitorul. Gâlcă a ales să semneze cu FCSB, iar Hagi s-a pus antrenor la propria echipă, Viitorul.
Dintre colegii din Generația de Aur, Gică Hagi i-a avut alături, la meciul care a decis titlul, pe cumnatul Gică Popescu și pe Tibor Selymes.