Comentatorul care a transmis evenimente memorabile din sportul românesc, precum Jocurile Olimpice de la Montreal 1976, unde Nadia Comăneci a fost încoronată drept ”Zeița de la Montreal”, dar și participarea echipa naționale de fotbal a României la Cupa Mondială din 1994, unde Generația de Aur a urcat până pe locul 5 în lume, a intrat într-un alt bucluc, de această dată însă fără să-l fi provocat.
Într-un interviu publicat acum două zile de către cotidianul ”Gazeta Sporturilor”, fostul crainic radio Ion Ghițulescu, acum în vârstă de 85 de ani, susține că Țopescu ar fi ratat prima notă de 10 a Nadiei Comăneci, la Olimpiada canadiană! Pentru acest incident, Țopescu ar fi fost pedepsit de către conducerea TVR, care i-ar fi luat dreptul de a comenta un meci de Cupa Davis al României. Postul național de televiziune l-ar fi folosit ca înlocuitor, pentru respectiva confruntare de tenis, chiar pe Ghițulescu, din spusele acestuia.
Țopescu nu confirmă versiunea lui Ghițulescu. ”Nu-mi amintesc să fi ratat vreo notă de 10 de-a Nadiei. La fiecare notă am spus ceea ce am văzut pe tabela electronică. Domnul Ghițulescu n-a fost la Montreal, probabil a auzit o astfel de versiune. Nu știu de unde i-a venit ideea. Sunt în relații foarte bune cu dânsul, dar nu fac caz de niște declarații. Și nici nu i-am dat telefon, să lămuresc problema. De ce să-i fi dat? Nu are rost să mai învolburăm apele și așa agitate din presa sportivă!”, a explicat Cristian Țopescu, pentru SportNews.ro.
”Am fost și am relatat ceea ce am văzut, iar suspendat la TVR am fost o singură dacă, după acel meci din 1983, Suedia- România. Repet, în 1976, la Montreal, n-a fost niciun incident! Că tot veni vorba, erai născut atunci, în 1976?”, a comentat vestitul comentator, care, pentru o perioadă, a fost și parlamentar din partea PNL. În prezent, Țopescu s-a retras în liniștea Sibiului. Ghițulescu, fostă ”voce” inconfundabilă la emisiunea ”Fotbal minut cu minut”, își duce bătrânețile prin zona Obor, din București.
VIDEO, SELECŢIUNI DIN CONCURSUL DE GIMNASTICĂ DE LA JO MONTREAL 1976, ÎN COMENTARIUL LUI CRISTIAN ŢOPESCU (CLICK PE TEXT)
Într-un interviu pentru Dolce Sport, Țopescu mărturisea că l-a avut model profesional chiar pe Ion Ghițulescu! (AICI, interviul)
Dolce Sport: Pe cine aţi avut drept model?
Cristian Țopescu: Doi comentatori sportivi: unul de radio, Ion Ghitulescu, si unul de televiziune, Emanuel Valeriu. În privința muncii de televiziune, am „furat” de la Tudor Vornicu.