Deținătorul titlului a comis un număr considerabil de greșeli directe în fața jucătorului de pe locul 15 în ierarhia ATP, nu i-a mers serviciul, iar imaginea de dominator pe care a arătat-o în starul acestui an s-a făcut țăndări. Probabil că dacă Simon ar mai fi avut ”benzină”, l-ar fi eliminat pe sârb! Adversarul lui ”Nole” din ”sferturi” va fi japonezul Kei Nishikori, care l-a dominat copios pe francezul Tsonga.
În competiția feminină, liderul mondial, americanca Serena Williams, a acces cu ușurință în sferturi, după ce a învins-o cu 6-2, 6-1 pe rusoaica Margarita Gasparian. Pentru un loc în semifinale, ea va lupta cu altă rusoaică, Maria Șarapova, într-o reeditare a finalei de anul trecut.
Rezultate înregistrate duminică la Melbourne:
Simplu masculin (turul 4):
Novak Djokovic (Serbia/N.1) — Gilles Simon (Franța/N.14) 6-3, 6-7 (1/7), 6-4, 4-6, 6-3
Kei Nishikori (Japonia/N.7) — Jo-Wilfried Tsonga (Franța/N.9) 6-4, 6-2, 6-4
Tomas Berdych (Cehia) — Roberto Bautista (Spania) 4-6, 6-4, 6-3, 1-6, 6-3
Simplu feminin (turul 4):
Serena Williams (SUA/N.1) — Margarita Gasparian (Rusia) 6-2, 6-1
Maria Șarapova (Rusia/N.5) — Belinda Bencic (Elveția/N.12) 7-5, 7-5.