„Federația Română de Fotbal a pus la dispoziție, ca de fiecare dată, toate informațiile și documentele solicitate de autoritățile abilitate ale statului. Fiind vorba de o anchetă în curs, nu putem oferi mai multe detalii”, a precizat FRF, potrivit Digi Sport.

ACTUALIZARE 14 martie. „Azi au venit la Casa Fotbalului reprezentanţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi au cerut mai multe documente. S-au solicitat contracte comerciale încheiate de Federaţia Română de Fotbal între anii 2006 şi 2010”, au declarat surse FRF, citate de Agerpres.

Potrivit Digi Sport, din primele informații, ar fi vizate contracte semnate în perioada 2008-2010, pe când forul era condus de Mircea Sandu, iar unul dintre actualii candidați la președinția FRF, Ionuț Lupescu, ocupa funcția de director general.

Acțiunea DNA, care a avut ca obiect ridicarea de documente, a venit după o serie de dezvăluiri făcute de actualul președinte de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu, despre Ionuț Lupescu, principalul contracandidat la alegerile programate pe 18 aprilie”. 

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a dezvăluit, miercuri, că: ”Vom sesiza Parchetul. E vorba de abuz în serviciu și delapidare”.

Șeful FRF a făcut referire, în ultima perioadă, la mai multe nereguli găsite în actele de la Federație, cu privire la contracte între instituție și firme ale lui Ionuț Lupescu, pe atunci angajat al forului, în funcția de director general.

Cu o zi în urmă, marți, 13 martie, Ionuț Lupescu și-a depus dosarul de candidatură la alegerile pentru postul de președinte al Federației Române de Fotbal. Atunci, fostul mijlocaș al echipei naționale a vorbit despre decizia de a candida și urmările sale.

Ionuț Lupescu a răspuns la atacurile lui Răzvan Burleanu printr-o scrisoare deschisă. ”Atacurile dumneavoastră repetate conţin multe minciuni, pe care le voi demonta, la momentul potrivit. Deocamdată merg în teritoriu pentru a vorbi despre fotbal şi despre proiectele pe care le voi pune în aplicare în următorii patru ani, începând cu 18 aprilie 2018”, a replicat fostul internațional.


Citește și: Stephen Hawking a murit. Fizicianul avea 76 de ani

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News