Doamne, ce mult l-au mai iubit!

În faţa arenei sportive în care pivotul “Păsărilă” şi-a încântat cu jocul său miile de fani, dar şi pe trotuarul însângerat de lângă barul “Patriot”, unde sportivul a fost răpus mişeleşte de bandele de ţigani, s-au format două locuri ale tristeţii, două insule acoperite cu flori şi lumânări al căror licăr păstrează vie amintirea lui Marian. Oamenii din Veszprem arată nu numai că nu l-au uitat pe magicianul de pe semicerc, pe uriaşul “Păsărilă”, care acum e vecin cu stelele, dar demonstrează lumii întregi, într-un gest emoţionant de solidaritate cu familia greu încercată, care a pierdut un fiu, că l-au iubit enorm pe sportiv.

Copii, care abia dacă au învăţat să scrie şi să citească, adolescenţi îndrăgostiţi de sport sau persoane trecute de prima tinereţe, impresionate de drama lui “Păsărilă” – toţi vin, zi de zi, la altarele din stradă, locuri de pelerinaj vegheate din fotografii de chipul zâmbitor al handbalistului, şi aduc, ca un fel de ofrandă, mesaje tulburătoare celui care a fost pivotul echipei din Veszprem.

Recomandări

Mic sondaj la marginea țării. De la „frumosul Ciolacu” și „inteligentul Geoană” la „Băsescu cel hazliu”, ce cred oamenii care trăiesc în colțul de jos al hărții, în Dobrogea, despre prezidențiale

O poezie nesemnată a ieşit în evidenţă dintre mesajele aduse ca un fel de ofrandă pentru fostul sportiv: “Nu veni plângând la mormântul meu / Nu sunt culcat aici, nu dorm aici / Locuiesc în o mie de vânturi dezlănţuite / Sunt diamant strălucind / Ploaie uşoară în seara de toamnă / Nu sta plâns la mormântul meu / Nu sunt acolo, moartea nici nu există”

Poezii triste, despre lacrimi, suferinţă şi dragoste, scrisori tulburătoare de adio, adresate sportivului ucis, desene făcute de prichindei – cu stângăcia şi inocenţa vârstei la care nu au cum să înţeleagă de ce Marian nu va mai apărea niciodată pe dreptunghiul de parchet al sălii de sport – în care “Păsărilă” este imaginat zburând pe semicerc cu mingea strânsă în palmă, sau fotografii dintre marginile cărora Marian îi priveşte fie singur, fie înlănţuit de gâtul prietenilor. Toate aceste mesaje, lăsate sub candelele aprinse, sunt strânse de un om al Primăriei din Veszprem, care le adună între coperţile unui dosar al tristelor amintiri.

„Nu există întoarcere acasă
Când am plecat la drum nu am ştiut
Că acesta va fi ultimul.
Nu mă voi mai întoarce la voi niciodată.
Credeţi-mă, sunt tânăr, aş fi vrut să mai trăiesc.
De ce m-a atins tocmai pe mine întâmplarea cenuşie?
Îmi iau rămas bun şi de la iubită;
Nici nu vă mai înţeleg durerea,
Nu mai am răbdare să vă mulţumesc
Pentru această multă, neţărmurită iubire a voastră.
Nu fiţi trişti, nu mă mai doare nimic.
Dacă vine seara, vă voi trimite mesaje din stele.
Uitaţi-vă spre cer, voi fi acolo,
Am fost acea parte a inimii voastre
Care nu poate fi înlocuită

În memoria lui Marian Cozma”

Urmărește-ne pe Google News