AHC Dobrogea Sud mai are în palmares Supercupa României, cucerită în vara trecută, după ce a jucat finala ediţiei trecute a Cupei României.
Poli a dominat două treimi din meci, dar echipa de la malul Mării a reuşit să încline balanţa pe final. Poli a avut şi patru goluri în plus pe tabelă, 12-8 (26) şi 15-11 (34), iar în min. 38 conducea cu 16-13, după care AHC Dobrogea Sud a marcat patru goluri la rând, preluând controlul cu 17-16 (44). Echipa antrenată de Sandu Iacob a condus cu 20-17 (53) şi 22-19 (59), iar în cele din urmă s-a impus cu 23-21.
Pentru echipa gazdă au marcat Stevan Vujovic 5 goluri, Nikola Crnoglavac 4, Zoran Nikolic 4, Dejan Malinovic 3, Dalibor Cutura 2, George Buricea 2, Laurenţiu Toma 1, Predrag Vujadinovic 1, Mihai Rohozneanu 1.
Golurile echipei bănăţene au fost înscrise de Cristian Fenici 4, Filip Marjanovic 4, Flavius Cîmpan 4, Milos Orbovic 4, Vuk Mulosevic 3, Krsto Milosevic 1, Marko Lasica 1.
Dobrogea Sud Constanța a fost la a treia prezență consecutivă în Final Four. Întâi a jucat semifinala, în 2016, apoi finala în 2017.
Deși e înființat abia în 2015, clubul are în palmares 9 titluri și 6 cupe ale României (cu cea din 2018), astfel fiiind cea mai titrată echipă a deceniului. Dobrogea Sud a preluat palmaresul celor de la HCM Constanța, care s-a desființat în iulie 2015 din cauza datoriilor financiare.
În finala mică, CS Minaur Baia Mare a trecut de CSA Steaua Bucureşti cu 26-24 (15-11). Cei mai buni marcatori de la învingători au fost Căbuţ 6 goluri, Dragas 4, Haiduc 4, A. Cristescu 4, în timp ce de la Steaua s-au remarcat G. Florea 5, I. Georgescu 4, A. Mihalcea 4.
Citiți și Final 4 Cupa României la handbal masculin, la Constanța. Dobrogea a câștigat trofeul