Libertatea: Unde avem şanse mai mari la me-dalii? La “8+1” sau la “2 fără cârmaci”?
Doina Ignat: Şi fetele din barca de 8+1, şi cele care vor concura în barca de doi fără cârmaci sunt foarte bine pregătite. Ne batem la aur.
Dacă ar fi să dai timpul înapoi, să concurezi din nou, ce le-ai spune fetelor înainte de cursă?
Le-aş zice ce le-am spus de fiecare dată şi fostelor mele colege înainte de a începe un concurs. Indiferent de rezultat, să nu le pară niciodată rău că au concurat. Să nu aibă regrete. Şi să se gândească în permanenţă la cei de acasă, la familii, la copii, la soţi, la părinţi. Pentru că orice succes este şi al lor. Fetelor, luaţi aurul pentru copiii voştri! Gândiţi-vă că vâsliţi pentru ei, veţi fi mai puternice. Acesta este mesajul meu pentru sportivele noastre.
Aproape de fiecare dată, la Olimpiadă, ne-am bătut pentru medaliile de aur cu canotoarele din SUA. Ce avem în plus faţă de americance?
Voinţa şi ambiţia de a fi numărul unu. La care se adaugă încrederea puternică în Dumnezeu, care de fiecare dată a fost alături de noi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News