Doliu în sportul românesc. Azi-noapte a murit încă un fost campion mondial cu naționala de handbal, Mircea Costache II (75 de ani).

Mircea Costache II s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani, în urma unui infarct. Primul mare pivot din istoria naționalei, el a făcut parte din echipa care a cucerit titlul mondial, din 1961. Acum patru ani, Costache revenise în țară și se stabilise la Sinaia, în Prahova, după ce trăise 23 de ani în Portugalia.

Fiica lui Costache II, căpitan de Poliție de pe urma evoluției la Dinamo, trăiește în Anglia, la Londra.

Miercuri se va ține o slujbă la muzeul Clubului Sportiv, de lângă stadionul Dinamo, oficiată de de același preot de la Biserica Sf. Gheorghe care a slujit și la decesul altui mare handbalist, Gheorghe Gruia. Înmormântarea va fi joi.

”Ne ducem unul câte unul! Costache II a fost primul mare pivot al handbalului românesc, unul dintre marii sportivi pe care i-a avit această țară! Anul trecut a venit la revederea noastră, a campionilor mondial. Sunt cutremurat, rămânem din ce în ce mai puțini!”, a spus Dan Marin, campion mondial în 1974, bronz olimpic în 1972, aur la CM de tineret (1967) şi la Campionatul Mondial Universitar (1973).

”A fost unul dintre marii pivoți ai lumii, pivot de meserie, cum se spune! Știa jocul pivotului, în plus era și un apărător excepțional. A prins și handbalul în 11, excepțional sportiv și jucător, ce să mai spunem!”, a spus și Cezar Nica, fost coleg de cameră cu Mircea Costache II la Dinamo și la națională.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

”Sâmbătă trebuia să vină la mine, la Brașov, vorbisem și stabilisem asta vineri. Dar nu m-a mai sunat și eram îngrijorat. M-a sunat Tanța, soția lui, să-mi spună nenorocirea. A făcut infarct, sâmbătă l-au dus la Urgență, la București, l-au mutat la Elias, i-au pus două stenturi… A dat în edem pulmonar și s-a terminat. Sunt bulversat! Regret profund dispariția marelui meu prieten!”, a mai adăugat Nica.

”El a fost și un mare antrenor, a calificat o națională africană, Algeria, în premieră la un Campionat Mondial. S-a întâmplat în 1974. Eu antrenam Știința Galați, a venit la mine cu algerienii și s-au pregătit în România”, a explicat Cezar Nica.

În finala competiției din 1961, Costache II a reușit golul victoriei, România impunându-se, scor 9-8, în fața naționalei Cehoslovaciei.

De asemenea, Mircea Costache a făcut parte și din naționala care cucerea în 1964 a doua cupă mondială. La acel turneu final, România a câștigat în finală, scor 25-22, cu Suedia.

Mircea_Costache_II

Mircea Costache are o pagină foarte bogată pe Wikipedia. A cucerit și medalia de bronz la Campionatul Mondial din 1967. A fost vicecampion mondial Universitar 1968. Finalist Cupa Campionilor Europeni în 1963 cu echipa Dinamo Bucureşti. Câştigător al Cupei Campionilor Europeni 1965 cu echipa Dinamo Bucureşti. De 8 ori Campion National de handbal cu echipa Dinamo Bucureşti.

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii
Recomandări
Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

Antrenor în Algeria, Portugalia și România

După ce și-a încheiat cariera de jucător a fost antrenor. A pregătit echipa naţională masculină de handbal a Algeriei între anii 1971 şi 1976. A câştigat Jocurile Africane în 1973, Campionatul African Universitar în 1974, Campionatul Magrebian şi Campionatul Magrebian Universitar de handbal între anii 1972 şi 1975. Turneul African de calificare pentru turneul final si prima participare a Algeriei la turneul final al Campionatului Mondial de handbal 1974. Medalia de Bronz la Jocurile Mediteraniene de handbal, 1975. Campion Naţional de handbal al Algeriei cu echipa NADIT Alger 1974 si 1975.

Antrenor al echipelor naţionale de handbal masculin ale Portugaliei între 1989 şi 1994 cu care a câştigat Campionatul European de juniori in 1992, Cupa Ţărilor Latine in 1993, turneul de calificare si participarea la Campionatul Mondial de tineret din 1993. Antrenor al echipei Romaniei de Tineret (masculin) 1976, 1980.

Consilier și profesor

Mircea Costache a avut și alte activități. Consilier al Ministrului Tineretului şi Sporturilor din Algeria 1971 până în 1976. Profesor Universitar la CNEPS Ben Aknoun Alger, 1971, 1972. Professor Associado Universitatea Moderna din Lisabona între anii 1997 şi 2002.

Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”
Recomandări
Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”

Coordonator al Proiectului Oameni în mişcare, gimnastica cu bătrânii Serpa Portugalia, între anii 2007 şi 2012. Profesor de educaţie fizică la Şcoala Sportivă de Elevi din Bucureşti între anii 1969 şi 1971 şi între 1976 şi 1989.

A primit multiple decorații

Decorat cu Ordinul Muncii 1961, România. Medalia Meritul Sportiv România, 1964. Medalia Serviciu Credincios România 2001. Medalia Bune Servicii Sportive, Portugalia 1993. Ordinul Meritul Sportiv clasa a 2 a cu bareta, 2009.

Titlul de Campion de Legenda al României 2009. Maestru Emerit al Sportului 1961. Sportiv internaţional de Excelenţă pentru România. Handbalist internaţional de Excelenţă pentru România. Membru de onoare al Federatiei Romane de handbal.

A început să practice handbalul în liceu

Mircea Costache a fost și profesor de educaţie fizică şi sport. Provenea dintr-o familie de medici. A urmat cursurile Liceului Matei Basarab din Bucureşti, pe care le-a terminat în 1957. Acolo a şi început activitatea de handbalist, sub îndrumarea profesorului Constantin Popescu, care în acelaşi timp era şi antrenorul echipei naţionale de handbal feminin. A terminat Institutul de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS) în 1967. A publicat cartea autobiografică – “O viaţă aceeaşi pasiune” publicată în 2007.

Echipa națională a României care, în 1961, a cucerit primul titlu mondial

Romania lot titlu CM 1961

Campionii mondiali (1961, 1964, 1970, 1974)

Jucători: Gheorghe Gruia (decedat), Otto Tellmann (decedat), Gheorghe Bădulescu (decedat), Gheorghe Coman (decedat), Gheorghe Covaci (decedat), Cezar Nica, Ioan Moser, Mircea Costache II (decedat), Iosif Iacob, Virgil Hnat (decedat), Olimpiu Nodea, Petre Ivănescu, Mircea Costache I (decedat), Ioan Țipu (decedat), Mihai Redl (decedat), Ion Bogolea (decedat), Aurel Bulgaru (decedat), Mihai Marinescu, Roland Gunesch, Cornel Penu, Ion Popescu, Ghiță Licu (decedat), Alexandru Dincă (decedat), Gavril Kicsid, Ștefan Birtalan, Valentin Samungi, Gheorghe Goran, Titus Moldovan, Liviu Bota, Marin Dan, Mircea Grabovski, Mircea Ștef, Constantin Tudosie, Ștefan Orban, Adrian Cosma (decedat), Cristian Gațu, Werner Stöckl, Radu Voina.
Antrenori: Ioan Kunst-Ghermănescu (decedat), Nicolae Nedef, Vlase Oprea (decedat), Eugen Trofin (decedat).

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Gigi Becali, dezvăluiri despre scandalul Dawa – soție: „O face pe șefa uneori! Eu sunt de partea lui!”. Exclusiv
FANATIK.RO
Gigi Becali, dezvăluiri despre scandalul Dawa – soție: „O face pe șefa uneori! Eu sunt de partea lui!”. Exclusiv
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Monica a văzut cum îi moare băieţelul de 4 ani pe apel video, în accidentul tragic din Suceava. "A zis că n-a omorât-o pe dânsa şi omoară copiii"
Observatornews.ro
Monica a văzut cum îi moare băieţelul de 4 ani pe apel video, în accidentul tragic din Suceava. "A zis că n-a omorât-o pe dânsa şi omoară copiii"
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI