Ion „Nelu” Nunweiller, unul dintre simbolurile clubului Dinamo, a murit azi-noapte, la vârsta de 79 de ani. Ion şi Lică Nunweiller au fost doi fundaşi teribili, de la a căror „răutate” pe teren Dinamo s-a ales cu porecla „câinii roşii”, pe care, după Revoluţie, fanii au adoptat-o.

Ion Nelu Nunweiller a jucat la Dinamo în două perioade 1956 – 1967 şi 1970-1972. El a strâns 287 de meciuri şi 19 goluri în tricoul „roş-albilor”. În perioada 1967 – 1970, Nelu Nunweiller a evoluat la Fenerbahce Istanbul, cu care a câştigat un titlu şi o Cupă. Palmaresul său la Dinamo este foarte spectaculos: cinci titluri şi trei Cupe ale României.

În echipa naţională a României, Nelu Nunweiller a strâns 40 de prezenţe.

Fraţii Nunweiller au reprezentat cea mai numeroasă familie de fotbalişti din soccerul autohton. Dintre toţi cei şapte fraţi, şase au jucat, dar Ion, Lică şi Radu au ajuns la un nivel înalt. Doar Constantin, cel mai mare, n-a jucat fotbal. Există foarte puţine instantanee cu toţi şase în acelaşi timp. Iată o poză în care câte trei îl încadrează pe Constantin David, zis „Flencea”.

FRAȚII NUNWEILLER

Nunweiller I – Constantin (DECEDAT), nu a jucat fotbal

Nunweiller II – Dumitru – Cocușor (TRĂIEȘTE), a jucat fotbal în ligiile inferioare, pe la Suceava, prin B

Nunweiller III – Ion (DECEDAT), a jucat la Dinamo

Nunweiller IV – Lică (DECEDAT), a jucat la Dinamo

Nunweiller V – Victor – Parpală (TRĂIEȘTE), a fost portar pe la ”U” Cluj

Nunweiller VI – Radu – Cârâială (TRĂIEȘTE), a jucat la Dinamo

Nunweiller VII – Eduard (DECEDAT), nu a jucat fotbal

Patru dintre fraţii Nunweiller au murit: Constantin, Lică, Eduard şi Ion.

 

Urmărește-ne pe Google News