Echipa de cercetare deplasată la fața locului a stabilit faptul că persoana în cauză se numește ARGHIR NICIA de 29 ani, acesta aflându-se întins la sol în holul imobilului, în fața ușii de acces și nu prezenta urme vizibile de violență.
În zona gâtului cadavrul prezenta urme specifice de spânzurare.
Cadavrul a fost depus la Morga Cimitirului Central, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
Nu sunt sunt suspiciuni cu privire la decesul persoanei în cauză, se mai arată în comunicat.
Cercetările se efectuează în continuare de către lucrătorii Secției 1 Poliție.
ARGHIR NICIA era instructor de tenis.
/////////////////////////////////////
Simona Halep (23 de ani), a treia jucătoare de tenis a lumii, a primit o veste cumplită. Un văr primar al campioanei noastre s-a sinucis, aseară, la Constanţa.
Tragedia s-a întâmplat în casa în care tânărul locuia. Bărbatul avea 29 de ani şi nu a lăsat niciun bilet de adio prin care să explice gestul extrem la care a recurs.
Conform zvonurilor care circulă în oraşul de la „malul mării”, ruda Simonei ar fi trecut printr-o experienţă nefericită în dragoste, anunţă PRO TV.
De asemenea, există informaţii că tânărul ar fi acumulat datorii la jocurile de noroc şi din această cauză a decis să-şi pună capăt zilelor.
Mama Simonei, Stania Halep, şi mama bărbatului sunt surori.
Simona Halep a trecut şi în 2014 prin două evenimente tragice: în primăvara şi-a pierdut o mătuşă care suferea de o boală incurabilă, iar în vară şi-a înmormântat un unchi.
Campioana noastră se află în aceste momente în Statele Unite ale Americii, unde urmează să participe la turneul Indian Wells.
Halep este cotată drept a treia favorită la câştigarea întrecerii de peste Ocean.
Halep va debuta la concursul american împotriva învingătoarei dintre Silvia Soler-Espinoza, din Spania, și o jucătoare venită din calificări. Dacă ajunge în optimi, Simona o poate întâlni acolo pe Karolina Pliskova, Cehia, pe care a învins-o la Dubai.
În sferturi ar putea să dea peste Agnieszka Radwanska, iar dacă trece în penultimul act, adversară îi va fi, foarte probabil, Serena Williams.
Lidera ierarhiei mondiale va debuta în turul al doilea, la 14 ani distanță de la precedenta sa apariție la turneul californian, contra învingătoarei partidei din turul 1 dintre Monica Niculescu și Alexandra Krunic.