„Prof. Alexandru Botoş a fost unul dintre primii promotori ai baschetului constănţean. Împreună cu alţi colegi, ca Gigel Patriche, Eugen Simionescu, Eugen Nemţeanu, Emanoil Răducanu şi mulţi alţii, a antrenat şi şlefuit un număr mare de sportivi, care au fost imediat acaparaţi de marile şi puternicile cluburi rivale, Steaua şi Dinamo, Constanţa fiind sursă de noi valori şi talente şlefuite, crescute pe malul Mării Negre”, a spus Aurelian Hroni pentru ziuadeconstanta.ro.
Doliu în sportul românesc. A murit cunoscutul antrenor de baschet Alexandru Botoș: a fost primul tehnician al echipei Farul
„Absolvent al ICF, cu specializarea baschet, după ce a jucat la echipa Progresul Tg. Mureş, în Divizia A, în anii 1951-1952, a sosit pe meleagurile constănţene pe care nu le-a mai părăsit.
Joacă şi are şi calitatea de antrenor la echipa Marina Constanţa, între anii 1953 şi 1958, după care în acelaşi an, prin fuziunea echipelor Marina şi Constructorul, ia naştere echipa Farul, cu Alexandru Botoş primul antrenor”, a mai spus Hroni.