Într-un interviu pentru cotidianul „Presse”, Wolfgang Thiem a indicat că fiul său va dona prima de participare unei asociaţii, fără a preciza însăp despre ce sumă este vorba şi nici numele beneficiarului.
Dominic Thiem a câştigat turneul de la Belgrad, primul din cadrul Adria Tour, care a fost suspendat apoi la finele turneului de la Zadar (Croaţia), din cauza infectării jucătorului bulgar Grigor Dimitrov, urmată de alte cazuri pozitive precum cele ale lui Novak Djokovic, Grigor Dimitrov, Viktor Troicki, Borna Coric, antrenorul lui Dimitrov şi antrenorul lui Djokovic, Goran Ivanisevic.
”Desigur, să mergi să dansezi într-un club de noapte nu a fost o idee bună, dar Djokovic nu a făcut nimic rău în fond. Eu prefer să apară câteva cazuri în plus de coronavirus, dar miile de euro adunate să ajungă la o clinică pentru copiii bolnavi de cancer”, a declarat tatăl lui Thiem.
„Adria Tour” a fost organizat de Novak Djokovic cu scopul de a aduna fonduri pentru spitale, dar jucătorii şi-au permis o atitudine relaxată, fără a respecta regulile elementare de siguranţă.
La începutul lunii iulie, Novak Djokovic a făcut o donaţie de peste 40.000 euro oraşului Novi Pazar, situat în sud-estul ţării, pentru a-l ajuta să facă faţă unui număr crescând de cazuri de infectare cu noul coronavirus.