Revanşă imposibilă

Clauza lui Bute pentru o revanşă cu Froch stipula că partida trebuie să aibă loc într-un termen de trei luni de la prima întâlnire. Loviturile primite au lăsat urme adânci. Pugilistul va avea însă nevoie de o recuperare de minimum trei luni înainte de a reveni în ring. Bun de luptă ar fi după circa şase luni!

A fost din nou vulnerabil


Fostul campion mondial IBF la supermijlocie a arătat o mină afectată, aşa cum nu o mai făcuse de când era în lotul naţional de juniori. Atunci, Lucian Bute era doar un puşti timid şi modest, venit de la Galaţi să se realizeze prin sport, care se mişca bine în ring, dar era extrem de emotiv în afara lui. De la “Mister KO”, pugilistul gălăţean a părut că revine la “Lucică”, cel care în 1996 mergea la primul concurs de peste hotare, la Aosta, în Italia.

Mircea Badea se gândeşte la blat!

Realizatorul TV Mircea Badea: “Dacă n-au vândut meciul, poate l-au sedat pe român, el s-a predat făcând exact ce avea nevoie Froch pentru a câştiga”.

Bute, atacat violent

“Bute a fost o petardă! N-a fost în stare să termine meciul! Bine ai venit în lumea reală, Bute!”, a acuzat Andre Dirrell, învins de Froch într-un meci pentru titlul WBC la supermijlocie.

Măcar iubita lui Lucian Bute poate să se mai «joace» cu centura

  • Elena, logodnica lui Lucian, are poze pe internet cu centura IBF. Froch îşi face centură nouă. Cea veche va rămâne la Bute, iar Elena se va mai putea “juca” cu trofeul.
  • Bute i-a promis Elenei şi o vacanţă în doi, mai ales că a avut interzis la sex din martie, de la startul pregătirii pentru lupta cu Froch.
  • La modul în care arată, Lucian, care spusese că s-ar putea însura la vară, are planurile date peste cap. Va fi refăcut peste trei luni.

Urmărește-ne pe Google News