Libertatea: Dorin, care este starea de spirit la Suceava?
Dorin Goian: Oamenii sunt foarte speriați, panicați. Nu e momentul acum să căutăm vinovați pentru situația în care s-a ajuns, trebuie să căutăm soluții pentru ca răspândirea viruslui să nu ia o și mai mare amploare. Spitalul Județean Suceava arată foarte bine, dar nu sunt suficienți medici. România trebuia să ia mai devreme măsuri drastice, trebuia să fim pregătiți. Era clar ce ne așteaptă după ce a izbucnit pandemia în Italia.
Cum reacționează oamenii la Suceava?
Să știți că respectă măsurile. Nu ies din casă decât la cumpărături. Eu am fost azi, la 10:30, la un hipermarket din centru să mai fac niște cumpări, dacă erau 20 de persoane. Eu fac cumpărături o dată la 7-8 zile.
Cum vezi tu situația?
Nu sunt expert, e doar o părere a unui cetățean îngrijorat, speriat. Ar trebui testată toată lumea pentru a putea separa persoanele infectate de Covid 19 de cele sănătoase. Le separăm, stăm cu toții în carantină sau izolați și încercăm să reducem pe cât posibil proporțiile dezastrului. Acum nu e nimic. Cei de la Spitalul Județean ar trebui să comunice mai bine cu populația, să facă zilnic conferințe de presă, să anunțe ce le trebuie. Știm că sunt depășiți de situație. Ar trebui achiziționat un aparat de testare în masă, cum este la Iași, pentru a se face 400 de teste zilnic.
Sunt firme care se oferă să ajute?
Trebuie să ne unim acum. Sunt trei organizați care se implică în strângerea de donații. Părerea mea este că în aceste momente extrem de dificile ar trebui să încetăm să mai producem avioane, mașini, rachete și ne concentrăm doar pe producția de teste pentru depistarea Covid 19 și producția de echipamente sanitare. Sunt o grămadă de fabrici, făbricuțe de confecții care nu au activitate acum. După ce stabilizăm situația medicală, cel mai important lucru acum, ne vom putea gândi mai limpezi la minte și la situația economică ce va urma.
Cum îi liniștești pe ai tăi?
Nu e ușor. Soția e mai panicoasă. Copiii stau mai mult pe jocuri, la televizor.