Dorin Rotariu a început ca rezervă meciul pe care FC Bruges, noua lui echipă, l-a disputat astăzi, pe teren propriu, în compania lui Charleroi, în etapa a 25-a din Jupiler League. Internaționalul român a fost aruncat în luptă în minutul 81, când tabela indica 1-0 pentru gazde. Acesta avea să fie și scorul final, stabilit prin reușita lui Vossen din minutul 72.

Dorin Rotariu, singurul român din Belgia victorios

Răzvan Marin a fost titular pentru Standard Liege, care a cedat sâmbătă, în fața propriilor suporteri, în compania lui Kortrijk (0-3). Fostul mijlocaș al Viitorului Constanța a fost scos de pe teren în minutul 55, imediat după ce oaspeții au marcat al doilea gol.

Nicolae Stanciu și Alexandru Chipciu au fost titulari, vineri, pentru Anderlecht, care a remizat (0-0) pe terenul lui Lokeren. Primul a fost înlocuit în minutul 66, iar al doilea, în minutul 73.

În clasamentul campionatului Belgiei, FC Bruges ocupă primul loc, cu 52 de puncte, Anderlecht este a doua, cu 49 de puncte, iar Standard Liege e pe poziția a noua, cu 33 de puncte.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News