Dorin Rotariu se antrenează cu zâmbetul pe buze în Kazahstan
Pare ireal. În contextul pandemiei globale de coronavirus, Kazahstan, o țară cu 18 milioane de locuitori, care are graniță cu China, nu a înregistrat niciun caz de contaminare cu virusul Covid-19.
Fotbalistul român Dorin Rotariu, 24 de ani, care joacă la FC Astana, a precizat pentru Libertatea că populația din Kazahstan nu este alarmată: ”Lumea de aici este relaxată, pentru că ei au oprit zborurile cu China și Japonia cu mult timp în urmă. Cu toate astea, meciurile se dispută fără spectatori. Urmăresc cu atenție situația de acasă și sper să trecem cu bine peste această criză”.
Autoritățile kazahe sunt însă în alertă. Potrivit nationalpost.com, oficialii au declarat că sosirea boli pare iminentă. Motiv pentru care au fost suspendate toate evenimentele publice și au fost închise unitățile de învățământ. Cinematografele și teatrele se vor închide și ele.
Președintele țării, Kassym-Jomart Tokayev, a anunțat pe Twitter că guvernul va asigura aprovizionarea constantă cu produse alimentare și alte necesități, cerând oficialilor să minimizeze impactul pandemiei asupra întreprinderilor mici și mijlocii.
Kazahstan va reduce și frecvența zborurilor către țările Europei de Vest, Emiratele Arabe Unite și Belarus.
De altfel, niciuna dintre națiunile din Asia Centrală nu a raportat cazuri de coronavirus, dar toate au restricționat călătoriile către și dinspre țările cele mai afectate.