A ieşit din fotbal cu ceva fire albe

“La vârsta lui, cred că Chivu mai putea să joace la altă formaţie, chiar dacă a avut multe accidentări în ultima vreme. Nu cred că vine la Metalul Reşiţa să investească. A avut o carieră de succes la nivel de echipe de club, dar o participare la un turneu final de Campionat Mondial cu naţionala României ar fi fost altceva. Un Mondial este un lucru foarte mare”, a declarat ieri pentru Libertatea Dorinel Munteanu (45 de ani), deţinătorul recordului de selecţii la echipa naţională, cu 134 de apariţii. Chivu n-a participat la nici un turneu final de CM, fiind pe teren la dubla cu Slovenia, barajul din 2001.
“Am intrat în această lume tânăr, în linişte, visător şi plin de ambiţie şi ies cu ceva fire albe, multe cicatrici şi cu convingerea că inima mea e la locul ei, chiar dacă am pus-o de fiecare dată la dispoziţia echipelor la care am jucat. Tată, sper ca eşti mândru de omul care am devenit!”, a mai scris Chivu. În viitor, el ar putea începe o carieră de impresar sau ar putea opta pentru un post în conducerea FRF.

CARTE DE VIZITĂ

A jucat la: CSM Reşiţa (1996-1998), U Craiova (1998-2000), Ajax Amsterdam (1999-2003), AS Roma (2003-2007), Inter Milano (2007-2014)
La naţionala României: 75 meciuri / 3 goluri (1999- 2010)
Palmares: Liga Campionilor (2010), Campionatul Mondial al Cluburilor (2010), campion al Italiei (2008, 2009, 2010), campion al Olandei (2002), cupa Italiei (2007, 2010, 2011), cupa Olandei (2002), Supercupa Italiei (2008, 2010), Supercupa Olandei (2002), sferturi de finală Euro 2002, calificare la Euro 2008

De la naţională s-a retras pentru familie

Cristi a debutat pentru naţionala României pe 18 august 1999 (2-2 cu Cipru). A fost la Euro 2000 (gol cu Anglia, 3-2) şi la Euro 2008.
Chivu, alături de fiicele Natalia şi Anastasia şi de soţia sa, Adelina (de la stânga)
A fost căpitanul naţionalei de 50 de ori în 75 de meciuri (a marcat 3 goluri). S-a retras pe 21 mai 2011, printr-o scrisoare trimisă FRF, invocând atacurile media şi faptul că trebuie să aibă grijă de sănătatea lui şi a familiei sale – soţia, Adelina, şi cele două fiice ale lor, Natalia (5 ani) şi Anastasia (3 ani şi jumătate).

Urmărește-ne pe Google News