Are 40 de ani, 134 de selecţii în echipa naţională şi a fost numit antrenorul Stelei. Dorinel Munteanu, căci des­pre el este vorba, reprezintă exemplul clar al omului plecat din marginea ţării să cucerească lumea şi s-o ducă în spate. La Grădinari, de Caraş Se­verin, o localitate vecină mai de­gra­bă cu Serbia, Dorinel şi-a păstrat însă, la loc sigur, amintirile şi începuturile. Grele ca nişte lespezi aruncate în calea uitării.

Din Bucureşti până la Grădinari ai timp nu numai să-ţi vezi viaţa, dar şi să o înţelegi pe-a altora. Se merge mult şi apăsat, se merge ca şi cum te-ai duce la capătul lumii şi acolo te-ar aştepta cineva cu chef de vorbă. Pe noi însă nu ne-a aşteptat nimeni în Grădinarii Caraşului, pentru că părinţii lui Dorinel au plecat de mult în lumea celor drepţi.

«Maică-sa a fost femeie de serviciu»

„Maică-sa, Marişca, de fapt Maria, era nemţoaică la origine, Berger era numele ei de fată. A fost o femeie cinstită şi vrednică, dar amărâtă”, ne spune pri­mul sătean apărut în poartă, Gheorghe Crei­ni­ceanu, stâlp de nădej­de al comunităţii, la cei 72 de ani strânşi într-o privire de două ori mai tânără. De la el aflăm că mama lui Munti a mu­rit în 1991, după o a­prindere la plămâni, când încă nu împlinise 61 de ani şi băiatul ei toc­mai debutase la na­ţională. „A fost femeie de serviciu la şcoala din sat, uneori lucra şi la can­tină. Săraca, n-a a­vut parte de fericire cu bărbaţii din viaţa ei, pe unul chiar i l-a furat o al­tă femeie de la noi, ca­re a ajuns apoi de o­cară. S-a măritat de trei ori, iar pe Dorinel l-a a­vut cu unul din soţi, Mun­teanu, de la care a pă­strat şi numele. Am înţeles că şi tatăl lui Do­rinel s-a dus de cu­rând”, continuă afectat bă­trâ­nelul, care-l con­si­deră pe an­trenorul Stelei mândria Gră­di­nariului.

„M-a deranjat că la prezentarea lui la Stea­ua, mai mult a apărut nesimţitul ăla de Gigi Becali la televizor, de parcă pe Gigi îl puneau antrenor! Măcar să-i ia banii Dorinel, dacă tot îi dă pe toţi afară domnul patron”, răbufneşte nea Gică, completat de ne­vastă, Maria, care ştie mai multe despre copilăria lui Dorinel. „Erau amărâţi nevoie mare. Maică-sa şi cu Dorinel au căpătat casă aici doar după ce au luat în grijă o bătrână, care le-a lăsat apoi casa moştenire. Parcă-l văd pe Do­rinel mic şi sfrijit, cum stă­tea în u­liţă cu o bas­ma pe cap, să nu în­ghe­ţe! N-a­­­veau a­nimale prin curte, iar când era frig mai­că-sa îl lua şi mer­­­geau la o vecină, care-i ţinea şi-i hrănea la ea. Dorinel n-a uitat-o nici acum pe femeie şi o ajută mereu”.

Imaginea lui Do­rinel prinde contur rotund o­­dată cu sea­ra ce coboară din ne­gura pădurii. La el acasă, Dorinel nu va fi niciodată an­­trenorul Stelei şi cel mai selectat tricolor, la el acasă Dorinel e puş­tiul care strân­gea din dinţi când mama lui n-avea ce să-i pună pe ma­să. Şi astăzi, la 40 de ani, Dorinel, fibra unui sat de oameni solitari şi mândri, pare acelaşi. Strânge din dinţi ca atunci când lumea începea şi se termina crud, în curţi străine.

Naş în Grădinari

Acum câteva săptămâni, adică ultima dată când a trecut pe acasă, Dorinel a fost naş pentru familia Ciorman, cu care are legături foarte strânse. „Lor le-a dat în grijă şi pământul pe care-l avea pe aici, că doar sunt finii lui. Acasă la Dorinel a stat un timp un poliţist, după ce s-a prăpădit mama lui şi Dorinel a plecat cu fotbalul în lumea largă”, povesteşte Maria Crei­ niceanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News