”Vicepreşedintele Vasile Câtea m-a jignit, pentru că i-am spus: ori pleci tu ori plec eu. I-am spus să-şi dea demisia de onoare pentru jignirea pe care mi-a adus-o. I-am spus că nu pot lucra cu el, în condiţiile în care mă jigneşte. Omul nu şi-a dat demisia şi atunci am renunţat eu. El este şi consilierul ministrului, are şi o funcţie politică, şi mi s-a părut urât, neonorabil ca un om ca el să facă lucrurile astea. Plus că jignea un om care a trezit lumea, care a arătat o imagine în box”, declarat Leonard Doroftei, pentru Agerpres.
Fostul campion mondial spune că nu este vinovat de blocajele din federaţie şi că le-a oferit de mai multe ori dreptul de semnătură atât vicepreşedintelui Vasile Câtea cât şi secretarului general Viorel Sima, dar cei doi au refuzat până la ședinţa de astăzi.
”Nu este adevărat, astea sunt minciunile lui. De şapte birouri federale nu se face majoritatea şi atunci de ce să stau acolo? Am lipsit şi eu de la un birou federal, care nu a fost convocat de mine, preşedintele federaţiei. De atunci încerc să strâng lumea să rezolvăm problemele şi lumea nu se strânge.
Ei îmi reproşează mie că nu fac ceva, păi dacă boxul e în situaţia asta e datorită lor. Ei au fost în box de mulţi ani, pe când eu am făcut performanţă. Eu i-am rugat de atâta timp, haideţi daţi semnătura altuia şi eu mă ocup de imagine, că aşa face un preşedinte. Nu e normal să vin de la Ploieşti să semnez un act pentru 5 minute. Acum nu ştiu de ce Câtea a acceptat dreptul de semnătură. Înaintea i-am spus de atâtea ori şi lui Câtea şi lui Sima. Şi când am început să întreb mai multe lucruri, am devenit deranjant”, a adăugat Doroftei, pentru sursa citată.