Vrea proces economic, nu penal

Judecătorii sunt curaţi ca lacrima?
Domle, eu îmi pun speranţa în ei. Vă spun şi de ce. Ăştia, când dau o sentinţă, se gândesc de douăzeci de ori înainte. Nu-i chiar aşa simplu să te joci cu viaţa unor oameni. Nu de alta, dar e important şi pentru ei să doarmă bine noaptea! Nu să se răsucească pe toate părţile în pat, la gândul că au greşit. Eu şi pe timpul lui Ceauşescu am fost condamnat de procurori. M-au achitat judecătorii. Ăştia, ultimii, sunt corecţi.
Sincer, cum credeţi că se va soluţiona acest diferend pe care îl aveţi cu Justiţia română?
Habar n-am. Dar nu poţi să ceri 15-20 de ani de puşcărie pentru un om, aşa, fără o dovadă clară. Din punctul meu de vedere, acest proces nu trebuia să fie de natură penală, ci economică. Până la urmă, de la bani a plecat totul. Să se judece ţinând cont de asta. Una e să-i iei unui om nişte bani şi alta e să-i iei libertatea.

Şi ei sunt judecaţi în acest caz

 
 

Urmărește-ne pe Google News