Dupa doua medalii de bronz, prin Florin Zalomir – la sabie si Anca Bacioiu – la spada, sambata Romania si-a mai trecut in cont doua performante. Echipa feminina de spada si formatia masculina de sabie au cucerit titlurile continentale la Europenele desfasurate in Turcia, la Izmir.
In formula Ana Maria Branza (foto), Iuliana Maceseanu, Anca Bacioiu si Loredana Iordachioiu, fetele au depasit in ultimul act al competitiei reprezentativa Ungariei, la capatul unui meci dramatic. La finele timpului regulamentar, scorul a fost egal 32-32, dar Ana Maria Branza a reusit tusa decisiva in prelungiri. Romancele au acces in finala dupa ce trecusera pe rand de Cehia (45-29), Estonia (45-41) si Rusia (45-43).
Condusi de veteranul Covaliu, laureat olimpic si mondial, baietii de la sabie nu au ramas datori. Dupa ce in semifinale intrecusera puternica trupa a Rusiei (45-42), in finala au dat de aceeasi Ungaria! Lupta a fost la fel de tensionata precum cea de la fete. Tricolorii au condus detasat, chiar si la 9 tuse, dar un asalt modest al lui Zalomir in fata lui Nemsik (incheiat cu 4-13) a facut ca disputa sa se echilibreze. In asaltul urmator insa, Zalomir s-a revansat si a reparat tot ce gresise, trecand cu 5-2 de Decsi).
Covaliu a condus o echipa din care au facut parte Rares Dumitrescu, Florin Zalomir si Constantin Sandu. Ei au a trecut in finala de Ungaria (54-40), dupa ce invinsesera Polonia si Rusia. Ultimele probe de ieri: floreta-feminin si spada-masculin, ambele pe echipe