Cu toate că a plecat în cantonamentul din Turcia al echipei sale, FC Viitorul, Dragoș Nedelcu e ca și jucătorul echipei lui Gigi Becali.
Acest lucru a fost confirmat și de către reprezentanții clubului dobrogean care, prin vocea directorului general Cristian Bivolaru au anunțat că lucrurile în crea ce privește transferul jucătorului sunt rezolvate.
„În momentul de față Nedelcu se întoarce din cantonamentul din Turcia. E posibil ca mâine sau poimâine să semneze cu Steaua. Lucrurile sunt, în mare, ageate. Viitorul va primi mai mult de 1,5 milioane de euro și va avea procent dintr-un eventual transfer”, a declarat, la DolceSport, Cristian Bivolaru.
Acesta a adăugat: ”Dacă nu apare ceva din eter, vreo altă ofertă, atunci lucrurile sunt clare. Gică Hagi nu a discutat cu Gigi Becali despre acest transfer”.
Dragoș Nedelcu, acontat de FCSB. Vândut pentru plata datoriilor
Cristian Bivolaru a dezvăluit și motivul pentru care FC Viitorul a ales să se despartă de Dragoș Nedelcu, deși echipa dobrogeană va evolua, în premieră, în preliminariile Ligii Campionilor.
”Era necesar să facem rost de bani pentru a plăti datoriile față de jucători, pe care îi merită. De-asta se realizează acest transfer atât de repede”, a declarat Cristian Bivolaru.
CITEȘTE ȘI: Nedelcu, la FCSB: „Mai lipsesc 10 %, cât să facem actele”. Pretenţiile lui Teixeira