Dragoș Plopeanu antrenează la naționala Mongoliei. ”Nu-mi este dor de România”. Vorbe grele despre un tehnician de la noi: ”E un comunist”!

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 26

În vârstă de 29 de ani, Plopeanu este antrenor cu portarii la naționala asiatică. Românul a vorbit despre condiţiile găsite în Mongolia, seriozitatea de care dau dovadă asiatici şi nivelul fotbalului la graniţa cu Rusia. În România, fostul portar şi-a făcut junioratul la Dinamo, iar mai târziu a evoluat pentru Dinamo II, Inter Gaz Bucureşti, Poli Timişoara II, CS Buftea, Gloria Buzău, Rapid Bucureşti şi la Oţelul Galaţi.

La naționala Mongoliei, Plopeanu îl are ”principal” pe germanul Michael Weiss (52 de ani), cu care s-a cunoscut la Oțelul, în 2014. Născut în București, Dragoș este un tânăr căruia cuvintele nu-i pun piedică.

Libertatea: Dragoș, prezintă-te pe scurt…
Dragoș Plopeanu: Am fost junior la Dinamo – grupa 1986, unde am fost coleg cu Liviu Ganea, am jucat pentru Rapid și am antrenat la Steaua! Din ianuarie 2017 sunt la naționala Mongoliei, împreună cu germanul Michael Weiss. Domnul Weiss a plecat foarte dezamăgit de la Oțelul, era debandadă mare acolo. Echipa juca frumos, avea ocazii, ieșea la joc, meciurile erau spectaculoase. Am butut cu 2-0 Rapidul la Galați, dar tot l-au dat afară.

Cum îți merge în Mongolia? Ai de gând să te întorci acasă?
Îmi este foarte bine. Petrec mult timp la birou, am locuința aproape de locul de muncă. Mă simt respectat, oamenii au cuvânt. Sunt corecții cu banii, nu întâlnești situații precum la noi. Am mașină cu șofer, vine să mă ia de la aeroport, suntem escortați peste tot și tot timpul, ca să fim în siguranță. Chiar astăzi (n.r. – luni) am vorbit cu conducerea despre prelungirea contractului. Sunt foarte mulțumiți de munca noastră. Dacă mă întorc? Am fost contactat de către cineva de la Steaua lui Gigi Becali, ca să mă întorc, dar i-am zis că nu dau situația de aici pe ce este în țară. Ultima oară, în țară am lucrat pentru Metalul Reșița, pe când juca la Snagov, și la CSA Steaua.

Pe ce loc este Mongolia?
Este locul 198 în clasamentul FIFA, sună dezastruos, dar cu ce ți se pare România atât de uau? La noi, sunt doar trei cluburi la care poți face performanță, la nivel de copii și juniori: Viitorul, Steaua și Banatul, care joacă pe un teren de pe vremea lui Marian Iancu, dar dă jucători pentru zona respectivă. Am lucrat la acest nivel și știu ce condiții sunt la noi. 

Câștigi bine acolo?
Câștig cât un antrenor cu portarii în Liga 1, iar nivelul este unul bun. Am avut câteva rezultate bune. La Under 19 am bătut Singapore cu 4-2, a fost un rezultat istoric pentru Mongolia, și am făcut 1-1 cu Thailanda, la Under 23. La echipa mare, am fost la un pas să facem egal cu Taiwan, națională care la cinci zile distanță a învins Bahrein, o națională în care se pompează mulți ani. Cu Taiwan, s-a terminat 2-4, dar la 2-3, în minutul 85, am avut ocazie de singur cu portarul. Spun toate astea ca să explic de ce este lumea mulțumită de munca noastră.

Tu la ce loturi activezi?
Sunt la U16, U19, U23 și la seniori. Fac și muncă de birou, analiză video, dar lucrez și pe terenu, uneori suplimentar, cu anumiți jucători. Campionatul intern are 10 formații, cele mai multe echipe fiind din capitala Ulaanbaatar. 

Ești singur acolo sau cu prietena?
Sunt singur. Aici, femeile sunt ciudate, mai reci. 

Presupun că temperaturile sunt greu de suportat…
Am avut antrenamente și la minus 20 de grade. Dar, să știi că te obișnuiești. Nu e atât de rău cum pare! Locuiesc într-un apartament plătit de club în care stau prin casă în pantaloni scurți. Iar noaptea dorm în tricou și neînvelit! Când ninge și este frig, la ei nu bezi gheață pe jos, ca la noi. Sparg gheața, dau repede zăpada. 

Ce urmează pentru tine?
Aștepăm un turneu amical important. Plecăm în turneul în Myanmar, cu naționala Sub 23, apoi în Indonezia, la Cupa Tsunami, cu Brunei, Indonezia și Kârgâstan. 

Portarii mongolezi sunt mici de înălțime?
Nu neapărat. Am un portar, de 22 de ani, care are 1,89 metri înălțuime. Este între primii trei portari ai naționalei.

Mâncarea?
Carnea este carne aici, să știi! Nu e tratată cu fel și fel de prostii. În schimb, legumele și restul alimentelor sunt OK, să zicem, dar nu la fel de gustoase precum carnea. Aici, îmi place că oamenii sunt buni. Sunt și uscături, ca peste tot, dar seriozitatea este ceva pe care pun mare preț.

Ce-ți lipsește din România?
Nimic! Nu-mi este dor de România. Am vizitat zona asiei, este una extraordinară. Am văzut Coreea de Sud, Japonia, Taiwan. Am crezut că mă duc în Taiwan și iau 15 pereche de adidași cu 10 dolari. Da de unde! Să vezi ce prețuri sunt acolo, cât de mult s-a dezvoltat țara asta. Să vezi autostrăzi prin mijlocul orașului. România este departe de astfel de condiții, sunt țări care au luat-o cu mult înaintea noastră. 

Cu Weiss te-ai cunoscut la Oțelul. Cum vezi situația clubului moldav?
Îmi este rușine de ceea ce este acum la Oțelul! A fost pus un antrenor, Alexandru Ciobanu, care este submediocru! Slab, extrem de slab. Adus de taică-su, Mihai Ciobanu, pe care eu l-a avut antrenor la Gloria Buzău, în 2012. O mare rușine acest Ciobanu, seniorul! Intra peste noi în cameră, fără să bată la ușă. Un comunist de care nu vrea să mai aud că activează în fotbal! Un om fără personalitate. Sper să dispară din fotbal. Și el, și fi-su, cât mai repede.

Totuși, cum ajung sus astfel de antrenori?
Probabil că este susținut politic, altfel nu pricep! Sau poate că fac alte lucruri, murdare, în fotbal! Îmi este rușine de ce este acum la Oțelul, unde conduce de un puști fără experiență și fără rezultate. Sunt nume precum Tofan care nu pot antrena Oțelul în Liga a III-a și este preferat acest Ciobanu, care nu a avut rezultate nici la Metalul Galați, nici la Tulcea, nici la Buzău. Atunci, de ce sunt promovați astfel de oameni? Să antreneze mai întâi juniori, apoi să ia o formație de seniori. Așa, echipa n-o să promoveze niciodată. Urmăresc atent situația de la Oțelul. Sunt foarte dezamăgit, e debandadă mare acolo. Ce să-mi lipsească din România? În 2012, când am jucat la Gloria Buzău, în șase luni am primit doar 2.500 de lei. Să-mi fie dor de o astfel de viață? 

14
ore durează zborul cu avionul până în Mongolia. ”Am am prins 30 de grade în Mongolia, dar se simt precum 18-20 în România”, spune Dragoș.

Urmărește-ne pe Google News