Marian Dragulescu s-a mutat in casa noua. In urma cu o saptamana, el s-a mutat impreuna cu iubita sa, Larisa si cu fetita lor in varsta de un an si patru luni, Beatrice Maria, intr-un apartament cochet, cu trei camere, din zona Complexului “Lia Manoliu”.

La 25 de ani, sportivul care a adus zeci de medalii olimpice, mondiale si europene pentru Romania a facut cea mai mare investitie din viata lui. “Mi-am amenajat-o asa cum am vrut eu. Mi-am spart mai multi pereti, mi-am prelungit balcoanele si mi-am angajat un designer de interior pentru restul amenajarilor. De mic mi-am dorit un jacuzzi si abia acum am reusit sa mi-l cumpar”, ne-a declarat Dragulescu. Intregul proces, inclusiv cumpararea apartamentului, l-a costat pe Dragulescu 100.000 de euro.

Interesant e faptul ca multiplul campion a locuit pana acum cu chirie. Poate surprinzator pentru unii, castigurile din gimnastica sunt mici, mai ales in Romania. “Muncim doi ani, ne rupem oasele, iar daca prindem un aur la europene, primim de la statul roman 3.000 de euro. Daca e la mondiale, suma este de 12.000 de euro. Faceti si voi socoteala de cate medalii de aur ai nevoie pentru a-ti cumpara o casa. In viata mea nu am primit nimic de la nimeni. Ma mir cand imi vad colegii care locuiesc in provincie ca sunt facuti cetateni de onoare si ca primesc o bucata de pamant pentru a-si ridica o casa. In Bucuresti nu se intampla lucrul asta”, a mai spus Marian. De altfel, din cauza programului foarte strict de antrenamente, el nu a putut sa-si dezvolte o afacere, dar spune ca intentioneaza sa-si deschida un magazin de haine. In plus, ca sa-si rotunjeasca veniturile, e in discutii cu mai multi sponsori ai caror imagine vrea sa devina.

Votat de mai multe ori cel mai bun sportiv al Romaniei, Dragulescu spune ca e mult mai cunoscut in strainatate decat in Romania.

In 2002 el a primit premiul “Hall of Fame” pentru cel mai bun sportiv din lume, din partea Associated Press si a aparut de cateva ori pe coperta unor reviste sportive din Statele Unite. “Am primit mai multe oferte de a antrena in America si asta pe bani foarte buni. Deocamdata, vreau sa mai prind Olimpiada de la Beijing, dupa care sa ma retrag. Sper sa pot antrena aici si sa nu fiu nevoit sa plec, pentru ca iubesc prea mult aceasta tara. Aici sunt prietenii si familia mea”.

Intre el si Larisa a fost dragoste la prima vedere

Marian Dragulescu a cunoscut-o pe Larisa cu trei ani in urma, la Resita, acolo unde aceasta este nascuta. S-au cunoscut intr-o discoteca, prin intermediul unui cerc comun de prieteni pe care gimnastul l-a creat in perioada in care se antrena acolo. Povesteste ca i-a placut la ea absolut totul si ca a fost dragoste la prima vedere. Interesant este ca Larisa habar nu avea cine este Marian, cu toate ca acesta era deja cunoscut in toata lumea datorita succesului in gimnastica. Relatia lor s-a desfasurat, o perioada, la distanta, dupa care Marian i-a propus sa vina la Bucuresti sa locuiasca impreuna. Asta in conditiile in care in peisaj aparuse Beatrice Maria, fetita lor. Un nume frumos, daca ne gandim ca si Adrian Mutu ar fi vrut sa i-l dea copilului sau.

“Beatrice are aptitudini de gimnasta, cu toate ca are doar un an si patru luni. Mi-as dori sa ma urmeze in cariera, dar sunt constient ca gimnastica este un sport care necesita foarte multe sacrificii. Asa ca o las pe ea sa aleaga”, spune Dragulescu.
Marian, Larisa si Beatrice au trait un Revelion de vis in acest an, in Egipt. A fost o vacanta binemeritata pentru sportiv si un mod excelent  de a recupera alaturi de familie timpul petrecut la sala de sport.

E coregraful trupei Etnic

Bety, Loredana si Maria, intr-un cuvant trupa Etnic. Cele trei fete au reusit in aceste zile sa dea o adevarata lovitura de imagine. Campionul mondial la gimnastica Marian Dragulescu, declarat cel mai bun sportiv al anului trecut, a acceptat sa se ocupe de pregatirea fizica a fetelor. El le va da si unele sugestii privind miscarea scenica. “Am inceput sa lucram impreuna de cateva zile.

In sala de antrenament sunt destul de elastice mai ales ca in privinta kilogramelor sunt asemenea unor gimnaste. Pentru urmatorul videoclip pe care am inteles ca-l pregatesc le voi sugera chiar cateva idei de miscare scenica”, a precizat Dragulescu, la finalul unei sedinte de pregatire care a avut loc chiar in sala din cadrul complexului “Lia Manoliu”.

Extrem de incantate de noul instructor, fetele au declarat, aproape la unison, ca sunt gata sa-l convinga pe “Marocan” sa apara in videoclipul lor. “Ar fi o o superidee. Iar daca s-ar imbraca si intr-un costum popular si ar face cateva elemente de gimnastica, putem spune ca va fi ceva inedit”, a precizat Loredana, una dintre componentele trupei. Mare fan al muzicii etno, Dragulescu a recunoscut ca, din cand in cand, se intampla sa mai cante. “O fac insa numai pentru mine. Recunosc ca imi plac melodiile de petrecere”, a spus el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News