O carieră curmată într-o secundă

Pentru Cărstoiu, un tânăr care provenea dintr-o familie săracă, fără posibilități financiare însemnate, drumul de la ascensiune la agonie a fost extrem de scurt. Fostul mijlocaș a debutat în Liga 1 în vara lui 2008, fiind om de bază, la doar 19 ani, în echipa Argeșului. Calvarul a început pe 25 august, când Alexandru Pițurcă l-a accidentat grav într-un meci jucat de piteșteni cu Pandurii. Involuntar, Pițurcă Jr. a avut o intrare întârziată asupra adversarului său, care a sfârșit meciul în ambulanță, pe targă.

Verdictul primit la spital a fost groaznic: dublă fractură de peroneu, cu trei ligamente smulse de la gleznă. Fotbalistul a luat o pauză îndelungată, s-a operat în Italia și a revenit pe gazon după o pauză de opt luni.

Alex Pițurcă, cel care l-a accidentat pe fotbalistul Piteștiului, s-a oferit, la acea perioadă, să-i doneze victimei sale 1.000 de euro. Dar pagubele erau de nerecuperat. Fotbalistul n-a mai revenit la același nivel și a mai jucat în prima ligă a României doar 48 de minute toată cariera! Ascensiunea din urmă cu câteva luni se năruise, iar contextul n-a fost nici el unul favorabil: clubul său a fost retrogradat în vara lui 2009, din cauza actelor de corupție ale patronului Cornel Penescu.

Ce am votat și încotro ne îndreptăm: „Tipul de societate fondat după Revoluția din 1989 se prăbușește în fața noastră” | Interviu
Recomandări
Ce am votat și încotro ne îndreptăm: „Tipul de societate fondat după Revoluția din 1989 se prăbușește în fața noastră” | Interviu

„Da, țin minte acel eveniment, pentru că la momentul respectiv m-a marcat. Tot ce pot să spun e că după ce s-a întâmplat nefericitul accident, l-am căutat și i-am achitat o anumită sumă de bani, nu mai țin minte… Știu că era o sumă bună. Mi-a părut foarte rău de acest incident”, a mărturisit Alex Pițurcă, intervievat săptămâna aceasta de GSP.ro.

Era poreclit „Gattuso din Trivale”

Monel Cârstoiu după accidentare suferită în fața lui Alex Pițurcă.
Monel Cârstoiu. Foto: Arhivă GSP.

Cârstoiu are 37 de ani astăzi, s-a retras din fotbal, iar după accidentare a mai jucat doar la nivelul ligilor inferioare. Dintr-un fotbalist curtat de echipele naționale de tineret, cel poreclit „Gattuso din Trivale” a mai evoluat doar la echipe de duzină din Liga 2: Damila Măciuca, FC Caransebeș, Știința Miroslava, CSM Sighet, plus Farul, în vremea în care clubul dobrogean nu intrase sub conducerea lui Hagi și se zbătea în Liga 2.

Jurnaliștii Gazetei au reconstituit cazul dramatic al fostului fotbalist. Au vorbit nu doar cu Alex Pițurcă, ci și cu ortopedul Dragoș Șerb, medicul care a monitorizat recuperarea lui Cârstoiu.

Noul Papă este Robert Francis Prevost, Papa Leon al XIV-lea
Recomandări
Noul Papă este Robert Francis Prevost, Papa Leon al XIV-lea

„A prins perioada aceea mai tulbure, cu plecarea lui Penescu, cu retrogradare, cu diferiți antrenori care l-au dorit mai mult sau mai puțin. A fost o succesiune de evenimente care nu i-au fost foarte prielnice.

Dar era un jucător de bază, un jucător de perspectivă! Eu sunt convins că destinul lui ar fi fost altul fără acea accidentare. Lumea mai spune că avea și alte preocupări extrafotbalistice, dar eu nu pot să confirm chestia asta, fiindcă nu știu nimic.

„Un băiat serios, care trăgea să ajungă fotbalist”

Pe perioada când am lucrat cu el, mi s-a părut un băiat serios, care trăgea să ajungă fotbalist, mai ales că situația financiară de acasă mi se pare că nu era foarte bună. Știți cum e vorba aceea, ajung fotbaliști ăia cărora le e foame!”, a povestit medicul Dragoș Șerb, pentru sursa citată.

„Mă uitam cu lacrimi în ochi spre picioare și nu mă mai durea decât gândul că aș putea termina-o cu fotbalul. Toate visurile mele se făcuseră scrum și mă întrebam: «De ce așa de tânăr?»”, spunea Monel Cârstoiu, imediat după accidentare. GSP a încercat să ia legătura cu el, dar fostul fotbalist nu a dat curs propunerilor de interviu.

Un fost coleg din vestiar a mai dezvăluit ce s-a întâmplat cu Monel imediat după accidentare:

Nicușor Dan îl acuză pe George Simion că este susținut de sistem: „Dacă sistemului i-ar fi fost frică de dumneavoastră, de ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi?”
Recomandări
Nicușor Dan îl acuză pe George Simion că este susținut de sistem: „Dacă sistemului i-ar fi fost frică de dumneavoastră, de ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi?”

„Domnul Penescu chiar a avut grijă de el, i-a dat primele de Liga 1 întregi. I-a plătit operația, pe care a făcut-o în străinătate. Și-a revenit, dar normal că n-a mai fost la fel, da.

Dar după aceea, din 2009 și până în 2013, am jucat patru ani împreună și era un jucător bun de Liga 2! Chiar dacă a avut tibia și peroneul rupte, a revenit la un nivel constant bun, bun pentru Liga 2, sigur. S-a dus apoi la Damila Măciuca, era cu Niculescu antrenor.

Sincer să fiu, știu că [Alex Pițurcă] i-a dat ceva la început, apoi, mai departe, nu mai știu”.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
George Simion, anunț de ultim moment: ”Vom face dreptate în alt mod...”. Declarațiile lui sunt pe cale să schimbe tot jocul politic
Viva.ro
George Simion, anunț de ultim moment: ”Vom face dreptate în alt mod...”. Declarațiile lui sunt pe cale să schimbe tot jocul politic
“Când ești într-o relație, cheltui banii iubitului, soțului. E normal”. Vedeta noastră a spus asta la TV și a stârnit un val de reacții. A avut numai iubiți celebri și doi soți bogați
Libertateapentrufemei.ro
“Când ești într-o relație, cheltui banii iubitului, soțului. E normal”. Vedeta noastră a spus asta la TV și a stârnit un val de reacții. A avut numai iubiți celebri și doi soți bogați
Satelitul sovietic scăpat de sub control ar putea lovi sâmbătă Bucureștiul. A plutit în derivă timp de 53 de ani
Adevarul.ro
Satelitul sovietic scăpat de sub control ar putea lovi sâmbătă Bucureștiul. A plutit în derivă timp de 53 de ani
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției celebrului afacerist a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției celebrului afacerist a șocat pe toată lumea
EURO de 5,5 lei în câteva zile, estimat de experţi. Românii care vor plăti rate cu 400 de lei mai mari
Observatornews.ro
EURO de 5,5 lei în câteva zile, estimat de experţi. Românii care vor plăti rate cu 400 de lei mai mari
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme
HOROSCOP
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI