- În generația post-Ilie Năstase a existat un junior în tenis despre al cărui talent s-a auzit până în SUA, la academia magicianului Nick Bollettieri.
- În semn de prețuire, descoperitorul lui Agassi, Courier, Seleș, Hingis sau Șarapova i-a oferit românului Emil Hnat, pe când era doar o promisiune la nivel mondial, un stagiu gratuit de perfecționare.
- Împiedicat înainte de 1989 să iasă din țară pentru a concura cu cei mai buni, talentul lui Hnat n-a apucat să dea în pârg.
- La 54 de ani, fostul jucător de la Dinamo nu oftează după ce-ar fi putut să fie. Își face meseria de antrenor departe de România, la un club privat din Germania.
De Daniel Conțescu (Haltern am See, Germania)
În 1982, după ce s-a întors de la
Roland Garros-ul juniorilor, la 18 ani, regimul comunist i-a ciopârțit aripile.
Dinamovistului nu i s-a mai permis să iasă la concursuri externe, fiind
preferați cei cu pile în club.
Hnat știe cu precizie cine i-a făcut
rău, dar nu-i rostește public numele, căci ar deranja prezentul. Cel propulsat
la concursuri în detrimentul său este un nume greu în tenisul românesc, iar
asta îl face pe Hnat să se întrebe resemnat: “La ce mi-ar mai folosi
scandalul?”.
«Mercenar» pentru cluburi
“Am fost pe locurile 8-9 la juniori în
lume, în anii 1980-1981. Dar nu puteam crește în valoare, fără să concurez afară”,
se prezintă Hnat celor care, din motive justificate, n-au auzit de el. E mai
cunoscut în Germania, unde presa locală îi acordă spații largi, după
prestațiile de succes la veterani.
Boicotat în România, băiatul crescut
în cartierul Militari și-a luat inima-n dinți și a fugit de capul lui în
Germania.
La 24 de ani, vedea în emigrare
singura șansă de a prinde cheag. Era disperat să recupereze timpul pierdut la
seniori.
În exil, fără să știe o boabă de
germană, a aterizat prima dată la Stuttgart. A supraviețuit jucând pentru diverse
cluburi.
Chiria și-o plătea din cele 12.000 de
mărci pe an încasate ca salariu. A continuat doar la nivel de amatori, căci saltul
spre circuitul profesionist ATP nu i-a fost la îndemână.
A trăit așa timp de trei ani, iar din
1991 s-a apucat serios de antrenorat la clubul care-l găzduiește și în prezent.
În țară, toți îl știu de talent mare.
Unul neîmplinit. L-am ascultat și i-am aflat motivele.
Premiat de Țiriac
Până când l-a blocat, Dinamo i-a
permis lui Emil Hnat să se afirme internațional.
“La 17 ani, am mers la circuitul american care cuprindea și Orange Bowl (n.r. – Mondialul juniorilor). La Orange Bowl n-am făcut rezultat mare, am terminat între primii opt.
Dar aceiași jucători de la Orange Bowl
am mers, o săptămână mai târziu, la turneul organizat de academia din
Bradenton, Florida, a lui Nick Bollettieri. Am câștigat turneul acela, care nu
era unul oficial, și am primit de la Bollettieri cadou un stagiu gratuit de 6
luni.
După stagiu, n-am vrut să rămân în SUA,
fiindcă nu mă trimiteau la concursuri în Europa, iar eu voiam să merg la Roland
Garros-ul de anul următor. Poate că aici a fost marea mea greșeală.
La Paris, anul următor, am trecut doar
trei tururi și am prins semifinalele la dublu. Făceam pereche cu cel care m-a
învins la simplu, Ronald Agenor. Țin minte că Ion Țiriac a venit la meciul meu
de simplu cu Agenor. Îl pregătea pe Guillermo Vilas atunci. Mi-a dat cadou o
pereche de încălțări de joc de-a lui Vilas”.
L-a supărat pe Bollettieri
Impactul cu marele Bollettieri n-a
lăsat semnele dorite în cariera lui Hnat: “Nu ne înțelegeam la lovitura de
dreapta. M-a ajutat la serviciu și la vole, dar nu puteam executa dreapta așa
cum își dorea el, cu priza pe care mi-o cerea. Și se oftica, ceva de genul: «Ia uite, bă, eu îi dau lecții gratuit ăstuia, iar el face
nazuri». În
acele timpuri, o oră cu Bollettieri costa 200 de dolari. Acum câțiva ani, am
citit pe undeva, ora cu el pe teren era 1.000 de dolari”.
Nașii Stelei
Revenit în țară după turneul parizian,
Hnat n-a mai prins nici o ieșire afară, în intervalul 1982-1988. Au avut “grijă”
șefii din Ștefan cel Mare. Dar în țară, Dinamo câștiga pe bandă rulantă. “Cât
timp am fost la Dinamo, perioada 18-24 de ani, Dinamo n-a pierdut niciodată în
fața Stelei. Am fost nașii lor. Din echipa noastră făceau parte Tudorel Bădin,
Laurențiu Bucur, Andrei Dîrzu, Florin Segărceanu… La Steaua, antrenorul Ticu
Viziru îi avea în lot pe Dumitru Hărădău și pe Adrian Marcu, dintre cei
cunoscuți azi”.P
Nu i-a fost ușor să aleagă între Dinamo și Steaua: “Mama practicase tir sportiv la Dinamo, iar nașul meu era ofițer de Armată și trăgea să merg la Steaua”.
Învins greu de Wilander
Emil Hnat consideră că regimul opresiv
l-a împiedicat să facă o carieră frumoasă la profesionism. Dar alege să nu fie
veninos. E convins că “oamenii de atunci, comuniștii, mi-au distrus cariera!
Mi-au blocat ieșirile în străinătate”.
Enumeră victorii mari la juniori: “I-am
bătut pe Amos Mansdorf și pe Karel Novacek (ultimul ajuns ulterior pe locul 8
ATP la seniori).
La Praga, la Europenele de juniori, am jucat în semifinale cu Mats Wilander. Aveam amândoi 14 ani și nu eram capi de serie. Am primit 3 mingi, dar ne-am încălzit doar cu una. Eram atât de tehnici că am ținut mingea timp de 10 minute, fără s-o pierdem. Wilander m-a bătut greu, scor 6-4, 6-4. La vârsta de 18 ani, la acele Europene de juniori de la Praga, titlul l-a câștigat Ivan Lendl”.
Coleg de clasă cu Sorin Matei
Întâmplarea face ca fostul mare atlet Sorin Matei, săritor în înălțime, să ocupe în prezent funcția de secretar general la Federația Română de Tir sportiv, disciplina practicată de mama lui Emil. În București, Emil Hnat și Sorin Matei au fost colegi la Liceul cu Program Sportiv. “La același liceu a învățat și fosta înotătoare Carmen Bunaciu, dar nu era în clasă cu noi. Cu Hagi m-am intersectat apoi la ASE, pe holuri. El este născut în 1965, eu sunt în 1964. Ne întâlneam și vorbeam despre programul lui, despre al meu…”.
În Germania, Hnat evoluează în concursuri veteranilor și apare des în presa germană.