ComenteazăCalvarul a început în 1996, când i s-a descoperit un chist hidratic la coada pancreasului. Era antrenor-jucător la FC Olt şi doctorul i-a spus că trebuie să se opereze de urgență, deoarece poate muri pe teren dacă primeşte o lovitură în abdomen. După intervenție s-a ales cu un diabet chimic şi a devenit dependent de insulină.
A continuat să antreneze, reuşind trei promovări, cu FC Olt, Fieni şi Bragadiru. “Acum trei ani, eram antrenor în Divizia D la Poli Timişoara, echipa lui Zambon, din Bucureşti. Ajunsesem aici pentru că mai-marii fotbalului se fereau să mă angajeze, după ce se dăduse la ziar că am diabet şi le era frică să nu mor pe bancă”, povesteşte Turcu. Și cum un necaz nu vine niciodată singur, i-a căzut mobila pe care o căra pe piciorul drept! A mers din rău în mai rău şi a suferit şi o fractură de calcaneu la piciorul stâng.
Viorel nu s-a dus la doctor, a pus doar gheață, crezând că nu e nimic grav, dar rana s-a infectat. Au urmat operații după operații, apoi o nouă agravare, iar trei luni, numai cu biopsii, incizii şi puncții. A fost internat la spitalul de boli infecțioase “Matei Balş”, deoarece nu se ştia ce a provocat infecția, iar după analize chinuitoare doctorul Florin Căruntu a pus un diagnostic.
“Piciorul s-a dezumflat, dar, ca într-un film de groază, după trei săptămâni, infecția a revenit, s-a extins la ambele picioare. Nu mai puteam să merg, nu mai puteam să mănânc, slăbisem 15 kg şi eram o stafie. Am scăpat ca prin minune şi am fost transferat la Colentina, unde chirurgul ortoped Carmen Pârşu mi-a explicat că sunt speranțe mici să-mi mai păstrez piciorul. M-a operat în ianuarie 2008, însă au apărut complicații şi iată-mă ajuns acum fără stângul meu de aur”.
Foştii colegi nu l-au uitat
Lăcătuş, Iovan sau Bumbescu îl ajută financiar. Viorel are o pensie de numai 360 de lei pe lună
Pensia de 360 de lei nu-i ajunge nici pentru a-şi cumpăra alimentele necesare dietei pe care trebuie să o urmeze diabeticii.
Dar nu aceasta este mâhnirea lui. Este supărat că dintre toți foştii coechipieri, doar Marius Lăcătuş, antrenorul Stelei, Fane Iovan, “secundul” de la națională, Adrian Bumbescu şi Gică Chivescu au fost lângă el în momentele grele. “Cuvântul prieten l-aş scoate din dicționar, i-aş da semnificația de banditism. Cei pe care i-am ajutat de-a lungul timpului mi-au întors spatele şi nu mi-au dat nici 1% din cât ar fi trebuit. Nu cerşesc nimic, doar un telefon şi o vorbă bună. E o lecție pe care am învățat-o cu un preț scump, dacă eşti băiat valabil, oamenii o să te facă să regreți că ai fost bun şi i-ai ajutat”.
Vrea să-şi pună proteză, apoi să revină şi să antreneze din nou o echipă
Turcu urma un tratament cu antibiotice, începuse să meargă, dar, în august, a apărut o nouă complicație: zona operată s-a umflat, iar la puțin timp i-a apărut o rană deschisă. A pierdut mult sânge şi viața i-a fost din nou în pericol.
Pe 18 septembrie, piciorul cu care a marcat atâtea goluri i-a fost amputat pentru a-i salva viața. “Carmen, soția mea, a contactat-o pe Mariana, nevasta lui Marius Lăcătuş, care a luat dosarul şi s-a dus la medicul de la Fundația lui Gigi Becali. Acesta i l-a trimis fiului său, Ionuț Codorean, medic la Spitalul Militar. M-a sunat după două zile şi nu ştia cum să-mi spună pe ocolite. L-am rugat să nu mă dribleze. Mi-a zis că nu mai e nici o şansă, iar dacă vreau să trăiesc trebuie să rămân fără picior. Încă nu m-am obişnuit, simt încă mâncărimi sau durere, ca şi cum ar fi încă lipit de corp. Vreau să-mi pun proteză şi să mă apuc iar de antrenorat”.