Libertatea: Steliana, cum au fost cei patru ani petrecuţi în Norvegia?
Steliana Nistor: Am întîlnit o lume total diferită faţă de România. Am lucrat timp patru ani ca antrenoare de gimnastică. Oamenii au fost calzi, primitori şi pot spune că am rămas cu amintiri cât se poate de plăcute.

În România intenţionezi să rămâi acum pentru o perioadă mai lungă sau te bate gândul să profesezi ca antrenoare tot în străinătate?
Vreau să rămân în ţară, dar, din păcate, nu am reuşit să-mi găsesc nimic de lucru. Am bătut la multe uşi, dar m-am ales doar cu promisiuni. E oribil să ştiu că am făcut ceva pentru ţara mea şi că, având toate studiile de specialitate, plus o experienţă de patru ani şi jumătate ca antrenoare, nu îmi pot găsi de lucru. Mi s-a spus că în învăţământ toate posturile sunt blocate şi trebuie să aştept. Eu sunt foarte ataşată de copii. Mi-aş dori să profesez ca antrenoare şi să pot descoperi o nouă Steliana Nistor. Sper, totuşi, că o portiţă va exista şi îmi voi găsi ceva de lucru în România.

Se întâmplă ca, din când în când, să te mai uiţi peste fotografiile din perioada în care practicai gimnastica?
Da, şi trebuie să recunosc  că îmi este tare dor de gimnastică. Au fost nişte momente deosebite pe care le-am trăit în acest sport… Unheori, când eram în sală şi antrenam, îmi doream să mai urc pe aparate..

După ce ai renunţat la gimnastică ai făcut o declaraţie interesantă. Spuneai că dacă ai fi fost antrenată de Octavian Bellu şi Mariana Bitang ai fi devenit campioană olimpică…
Aşa este. Şi astăzi spun acelaşi lucru. Dar nu a fost să fie. Sunt sigură că altele ar fi fost rezultatele mele dacă lucram cu domnul Bellu şi doamna Mariana.

Ai fost numită  de către “Micuţa chinezoaică”, pentru că ochii tăi aduceau puţin cu o asiatică. Mai primeşti scrisori de la fani?
… Doar că “Micuţa chinezoaică” s-a făcut mare. Au rămas amintirile…Mai primesc şi astăzi e-mailuri din partea fanilor din întreaga lume, care-mi spun că nu au uitat exerciţiile mele. Sunt chestiuni care sufleteşte mă încântă de bucurie… Înseamnă că nu am trecut de pomană prin gimnastică.

Chiar aşa, ai păstrat vreun costum de-al tău cu care ai concurat?
Nu unul. Pe toate. Am acasă cincizeci de costume de gimnastică. O parte dintre ele le-am cumpărat chiar eu din deplasările pe care le făceam.

Şi-ar dori să devină imaginea unei companii private!
Steliana Nistor a dezvăluit pentru Libertatea că şi-ar dori să devină imaginea unei companii privite. “Sigur că aş accepta o astfel de ofertă dacă ea ar veni de undeva. Ar fi chiar o oprtunitate pentru mine să pot semna un contract de parteneriat de imagine cu o companie privată”, a explicat ea.  

 
 

Urmărește-ne pe Google News