Golden State Warriors a câștigat meciul cu New York Knicks (116-95) datorită, în primul rând, evoluției impecabile a forward-ului Draymond Green (25 de ani). Cu o triplă dublă perfectă, acesta l-a eclipsat până și pe superstarul Stephen Curry.
20 de puncte, 10 recuperări și 10 pase decisive: aceasta este tripla dublă reușită de Draymond Green împotriva lui New York Knicks. În baschet, această sintagmă se folosește când un jucător ajunge măcar la 10 în trei din următoarele rubrici: puncte, recuperări, pase decisive și blocaje.
A fost a noua triplă dublă bifată în acest sezon de Green, dar prima perfectă, pentru că forward-ul lui Golden State Warriors a avut procentaj de sută la sută și la aruncările de 2 puncte (7/7), și la cele de 3 puncte (2/2). Ultimul baschetbalist care reușise o asemenea performanță în NBA a fost Wilt Chamberlain, în 1967!