Cunoscut drept ”Eroul de la Sevilla”, după ce a reușit să pareze toate cele patru penaty-uri executate de catalani, Helmuth Duckadam a dezvăluit că are o repulsie pentru Armată!

”Ministerul m-a dat afară din Armată, cum a făcut și cu alții. Eu a trebuit să mă angajez cu ajutorul lui Corneliu Vadim Tudor, în 1994, în cadrul Poliției de frontieră. Iar eu sunt pensionar MAI, deci pe mine m-a ajutat Dinamo, nu Armata. Și de aceea am și o anumită repulsie față de cei din Armată pentru că am fost dat afară după Sevilla. Nu am avut dreptul să mă antrenez vreo trei săptămâni imediat după meciul de la Sevilla pentru că nu am vrut să particip la un meci la Craiova. Era un meci aranjat și nu am vrut să merg acolo să iau goluri și m-au băgat în ședințe și mi-au interzis să intru pe Ghencea. După aia, după operație, când și-au dat seama că nu mai pot să joc fotbal m-au dat afară și din Armată. Iar de când am venit la Steaua alături de domnul Becali am mai fost dat de două ori afară, o dată în perioada lui Ilie Stan și în ultima perioadă… deci, practic de patru ori. Și mi-am promis singur, deși în viață nu e bine să spui niciodată. Dar eu chiar niciodată nu voi mai pune piciorul în Ghencea. Deci niciodată, indiferent ce se întâmplă”, a declarat, pentru Agerpres, Helmuth Duckadam.

Actualul președinte de onoare al echipei Steaua, patronată de Gigi Becali, a continuat: ”Eu o să încerc să am o discuție cu domnul ministru (n.r. — al Apărării Naționale), pentru că am înțeles că are intenții bune, în care să îi explic că echipa Steaua este a României, chiar dacă investește domnul Gigi Becali. Iar dacă cei de la Interne au găsit o soluție cât de cât acceptabilă, nu înțeleg de ce cei de la Armată nu găsesc această soluție. Să ceri desființarea echipei Steaua București la FRF și LPF mi se pare jenant. Și să vină și din partea unui om, domnul Talpan (n.r. — Florin Talpan, juristul CSA Steaua), care nu a avut nicio legătură cu fotbalul… atunci, să-mi fie iertat, dar nu mai avem ce să căutăm în România, ne ducem în Bulgaria.

AGERPRES: Cum vedeți rezolvarea problemelor dintre clubul domnului Becali și CSA Steaua privind sigla și stadionul din Ghencea?
Helmuth Duckadam: Eu îi mulțumesc domnului Becali pentru că în urmă cu cinci ani mi-a propus să vin la Steaua alături de dânsul. Datorită dânsului am la ora actuală o viață decentă din punct de vedere material. Cât privește problemele cu sigla și stadionul, probabil că ar trebui să fie alți oameni care să înțeleagă faptul că Steaua nu aparține nimănui, Steaua aparține României. Dar cum noi suntem învățați în România să distrugem orice este bun, probabil că vom reuși până la urmă și acest lucru.

 
 

Urmărește-ne pe Google News