Florin Talpan, juristul MApN, a precizat că, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, gruparea de fotbal patronată de Gigi Becali nu a pierdut numai emblema, ci și palmaresul și chiar și dreptul de a folosi numele ”Steaua”! Conducătorii Clubului Sportiv al Armatei sunt însă dispuși să le cesioneze celor de la echipa de fotbal marca, dacă vor primi 10 la sută din încasările realizate de aceștia.
Helmuth Duckadam (55 de ani), președintele de imagine al FC Steaua, îi acuză pe cei de la MApN de șantaj și susține că nu ar trebui să aibă loc nicio negociere! ”Nu am înțeles prea mult din această motivare. Știu doar că s-a pierdut sigla. Văd că cei de la MApN vor ca până în 2017 să ia și palmaresul și să-și facă echipă de fotbal. Mă mir că se acceptă din partea ministrului și a Guvernului să se continue cu această mizerie!
Juristul spune că nu sunt interesați să negocieze pentru palmares și siglă, ei vor 10 la sută din încasări. Păi, cine e fraierul ăla care să le dea? De ce nu au vrut 10 la sută acum șapte ani, când Steaua era pe minus? E ridicol modul în care pun problema.
Chiar dacă rămânem fără siglă și palmares, echipa merge înainte. Ministerul Apărării șantajează clubul în acest moment, ei vor să ciugulească în fiecare an, nu să evalueze și să vândă brandul. Eu nu aș da niciun leu, e un șantaj pe față! Ceea ce fac ei întrece orice limită! Chiar și cu riscul de a pierde o parte a galeriei și a suporterilor, nu aș da nimic”, a declarat Duckadam, la Sport.ro.