Pe 7 mai se vor împlini 30 de ani de la cea mai mare peformanţă din istoria Stelei şi a fotbalului românesc: câştigarea Cupei Campionilor Europeni. Contextul nu este unul fericit, întrucât Clubul Sportiv al Armatei Steaua (CSA) şi clubul Steaua patronat de Gigi Becali se războiesc din cauza dreptului de a folosi numele Steaua, fiecare pretinzând că este adevăratul continuator al echipei care a învins Barcelona în finala de la Sevilla.

Helmuth Duckadam este unul dintre eroii de atunci prins acum în războiul dintre cele două tabere. Portarul care a apărat patru lovituri de departajare în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986 este în prezent preşedinte de imagine la Steaua lui Gigi Becali şi a refuzat iniţial să meargă la un eveniment organizat de CSA, al cărui obiectiv era sărbătorirea performanţei realizate cu 30 de ani în urmă.

„Cum să merg să sărbătoresc cu Talpan, când el e împotriva echipei de fotbal pentru care eu am jucat și cu care-am câştigat acel trofeu? Cum să mă duc să mă bucur alături de ei, când ei ne doresc răul? Cum să fac eu toate astea?”, declarase Helmuth Duckadam pentru Gazeta Sporturilor.

Mai nou, Gabi Balint, fostul atacant al marii echipe a Stelei, pretinde că Helmi s-a răzgândit. „Am aflat că va veni. Am vorbit cu comandantul clubului şi mi-a spus că e sigur că va fi prezent. El este supărat şi este normal să apere clubul la care este angajat. Ar fi mare păcat să nu vină pentru că în primul rând e întâlnirea cu foştii lui colegi. Din câte am înţeles, el a vorbit cu patronul Stelei şi acesta i-a spus «Fă cum vrei». Eu am spus mereu că CSA nu are voie să ceară desfiinţarea echipei de fotbal pentru că este continuatoarea echipei vechi”, a afirmat Balint la Digi Sport.

 
 

Urmărește-ne pe Google News