”Noi avem o listă, iar patronul va decide pe cine numeşte antrenor. Au fost şi alţi antrenori ai Stelei care nu au evoluat niciodată în Ghencea (n.r. – Protasov, Zenga) şi au făcut performanţă aici”, a declarat Helmuth Duckadam, pentru SportNews.ro.
Sigur pleacă patru
În ceea ce priveşte numele jucătorilor care pleacă din Ghencea, deocamdată este vorba doar de portarii Tătăruşanu (la Fiorentina), Bogatinov, de fundașul macedonean Georgievski şi de tacantul grec Kapetanos.
Piovaccari și Szukala, în dubiu
”Sunt doar patru jucători care pleacă, iar în situaţia italianului Piovaccari urmează să primim o veste dacă mai continuă la noi. Szukala? Mai întâi să primim o ofertă bună pentru el şi apoi vom lua o decizie în ceea ce priveşte un eventual transfer”, a spus Helmuth Duckadam pentru SportNews.ro.