In Arad, evenimentul monden al anului este nunta lui Helmuth Duckadam (48 de ani) cu Alexandra Lincar, care va avea loc pe 3 iunie, la petrecere fiind asteptate nume sonore din fotbalul romanesc, printre care fostul antrenor Emeric Ienei si patronul Stelei, Gigi Becali.
Dupa esecul unei prime casnicii, Helmuth Duckadam isi reface viata de familie alaturi de Alexandra Lincar (28 de ani), purtatoare de cuvant la Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca Arad si absolventa a Facultatilor de Jurnalistica si Administratie Publica. Duckadam si viitoarea sa sotie formeaza un cuplu de la inceputul lui 2004. S-au cunoscut prin intermediul unui verisor al fetei care juca fotbal la clubul fostului portar din Semlac.
Nunta celor doi va avea loc pe 3 iunie, la Catedrala Ortodoxa din Arad. De peste 20 de ani, fostul portar al Stelei e supranumit ‘Eroul de la Sevilla, dupa ce a aparat patru lovituri de departajare in finala Cupei Campionilor Europeni, el contribuind decisiv la castigarea competitiei de catre Steaua in 1986. Duckadam a debutat in Divizia A in 1978, la echipa UTA Arad. In 1982, s-a transferat la Steaua, pe care a parasit-o imediat dupa cucerirea Cupei Campionilor in 1986, din cauza unui anevrism la mana stanga.
Vrea de la Alexandra o fetita
Nasii Alexandrei si ai lui Helmuth Duckadam vor fi fostul sef al Politiei de Frontiera Petru Tarchila si sotia acestuia, Maria. ‘Vreau neaparat ca la altar sa fiu adusa de tatal meu, pe care nunta mea il face cel mai fericit om. Nefiind microbisti, pentru parintii mei a contat mai putin faima lui Helmuth si mai mult caracterul sau integru, de aceea ii bucura mult alegerea mea. De cand Helmuth a intrat in familia noastra, tata a inceput sa se uite la fotbal, iar eu merg pe stadioane alaturi de viitorul meu sot. Acum, amandoi vrem sa avem copii impreuna, aceasta fiind principala noastra preocupare, a marturisit Alexandra Lincar, care va renunta la numele sau de fata.
Intre octombrie 2003 si ianuarie 2004, Helmuth Duckadam a trait in SUA, dupa ce a castigat acest drept la Loteria Vizelor. Fosta sa sotie, Ildiko (dreapta), si fiica lor, Brigitte, au ramas in continuare in Arizona, in timp ce Duckadam s-a intors in tara dezamagit ca nu a reusit sa-si gaseasca un loc de munca in Statele Unite ale Americii. Duckadam mai are un baiat cu Ildiko Duckadam. Acesta este insurat si traieste tot in Arad.
Dan Petrescu se insoara in aceeasi zi
O alta legenda a fotbalului romanesc, Dan Petrescu, se insoara tot pe 3 iunie cu logodnica sa Adriana.
In ambele cazuri, fostii fotbalisti se afla in fata unui al doilea mariaj si au cate doi copii din prima casnicie. In timp ce la Arad, Helmuth Duckadam, jucatorul Stelei intre 82-86, isi va lua nevasta cu 20 de ani mai tanara decat el, Dan Petrescu va capta atentia la Bucuresti prin nunta sa cu frumoasa Adriana, ce se anunta un eveniment monden deosebit, deoarece se va bucura de prezenta a numeroase personalitati din fotbalul mondial, printre care Gheorghe Hagi, Gica Popescu, Ruud van Gullit, Gianfranco Zola, Roberto di Matteo sau Walter Zenga.