STEAUA – LUDOGOREŢ (Bulgaria) 0-3
Au marcat: Moţi (14), Quixada (40), Chunchukov (90)
Steaua a pierdut la scor de neprezentare, 0-3, cu Ludogoreţ Razgrad, în cel de-al treilea joc de pregătire din al doliea stagiu de pregătire din Turcia.
Echipa lui Laurenţiu Reghecampf a părut obosită şi fără nerv, dând prilejul echipei adverse să preia iniţiativa. Bulgarii au marcat repede prin …românul Moţi, apoi au mai punctat o dată, înainte de pauză. Fără şut pe poartă în prima repriză,Steaua n-a arătat mai nimic nici în partea secundă.
Singurul şut cadrat al campioanei Românei a fost cel al lui Ad. Popa (55), dar şi acesta nu i-a dat emoţii portarului advers. Finalul a fost amar, Steaua mai primind un gol la ultima fază a meciului. S-a terminat 0-3, un scor de neprezentare.
Fostul dinamovist Cosmin Moți nu a ratat ocazia să-și exprime rivalitatea față de Steaua: ”Îmi place să bat Steaua și când joc fotbal în fața blocului!”. Fundașul l-a ironizat și pe Marica pentru transferul la Steaua: ”Ciprian nu a trădat Dinamo. Am mai spus-o, sunt dinamoviști și jucători care au jucat la Dinamo. El nu a jucat mult la Dinamo. A ales ce este mai bine pentru el. Nu o spun că am 31 de ani, dar eu nu voi juca niciodată la Steaua, pentru că sunt dinamovist”.
Final de meci, Steaua a pierdut la scor de neprezentare, 0-3
Min. 90: Gol, Ludogoreţ: Chunchukov a închis tabela, 3-0 pentru trupa bulgară
Min. 86: Papp a trimis alături din 4 metri
Min. 77: Iese Ad. Popa, intră Pârvulescu
Min. 73: Iese Varela, intră Râpă
Min. 69: Quixada, din poziţie ideală, trage alături. Atacantului de 30 de ani ţine o pungă cu gheaţă pe tibie
Marica a acuzat o lovitură primită la piciorul stâng
Min. 66: Iese Marica, intră Chitoşcă
Min. 62: Iese Momcilovici, intră Carp
Min. 56: Steaua presează, dar n-are claritate în acţiunile ofensive
Min. 50: Şutul lui Ad. Popa este reţinut de portarul advers
Au intrat Cojocaru, Bawab şi Muniru, au ieşit Niţă, Bourceanu şi Chipciu
A început repriza secundă
Final de primă repriză. Steaua este condusă cu 2-0
Min. 40: Gol, Ludogoreţ: Quixada a şutat formidabil de la 20 de metri şi l-a învins pe Niţă pentru a doua oară.
Min. 35: Nici o ocazie clară pentru Steaua!
Min. 32: Chipciu şi Sasha sunt avertizaţi cu câte un cartonaş galben
Min. 21: Marica a reluat cu capul, dar mingea a trecut alături de poartă
Min. 16: Meciul s-a încins. Jucătorii au creat un meleu la mijlocul terenului. Marica, printre protagonişti
Min. 14: Gol, Ludogoreţ. În urma cornerului acordat de Varela, Moţi se înalţă şi trimite peste Niţă balonul în plasă. 1-0 pentru Ludogoreţ
Min. 13: Niţă pierde balonul în faţa unui adversar, Varela îndepărtează pericolul, trimiţând în corner
Min. 8: Niţă intervine bine în faţa unui adversar
A început meciul
Echipele de start:
Steaua: Niță – Papp, Varela, Toșca, Momcilovici – Pintilii, Bourceanu – Ad. Popa, Chipciu, Hamroun – Marica
Ludogoreț: Stoyanov – Vitinha, Moți, Terziev, Dyakov – Natanael, Wanderson, Lukoki, Sasha – Marcelinho, Quixada
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
De la ora 19.00, în Antalya, Steaua dispută duminică un nou amical, adversarul fiind unul cunoscut: bulgarii de la Ludogoreț Razgrad.
În august 2014, Steaua a ratat dramatic calificarea în grupele UEFA Champions League, fiind eliminată din play-off la loviturile de departajare de Ludogoreț Razgrad, pentru care Cosmin Moți, intrat între buturi după eliminarea portarului titular – toate schimbările era efectuate, a apărat două penalty-uri. Paul Pîrvulescu și Cornel Râpă au fost cei ale căror șuturi de la 11 metri au fost blocate de Moți, în timp ce pentru bulgari a ratat Wanderson, tocmai brazilianul care a trimis meciul în prelungiri prin golul superb marcat în minutul 90. În tur, trupa lui Costel Gâlcă învinsese cu 1-0.
Doi dintre jucătorii români care evoluează la Ludogoreț vor fi absenți în amicalul contra Stelei, de duminică, 31 ianuarie. Este vorba chiar de foștii steliști Andrei Prepeliță și Claudiu Keșeru, Primul este răcit, în timp ce atacantul va fi menajat din cauza unei accidentări ușoare.â
Steliștii care au refuzat să vină la națională, au asistat sâmbătă la amicalul tricolorilor divizionari cu Torpedo Kutaisi.
Duminică, Ciprian Marica va fi, cel mai probabil menajat. Nici Chipciu și Filip nu vor intra.
Pe de altă parte, antrenorul Laurenţiu Reghecampf insistă pentru aducerea stoperului Gabi Tamaş (32 de ani, ultima oară la Cardiff City), informează gsp.ro. Deşi patronul Gigi Becali nu a fost iniţial de acord cu această mutare, în ultimul timp a dat semne că ar fi deschis către această opţiune. Roş-albaştrii au încercat în această iarnă să îi ia pe Ivan Gonzalez (ASA), Celeban (Sląsk) şi Ngadeu (Botoşani), fără succes însă. Ultima variantă e Valerică Găman, dar astralul are şanse să ajungă sub comanda lui Reghe abia din vară, intrând în ultimele şase luni de contract cu giurgiuvenii.