Libertatea: Cum aţi caracteriza acest debut?
Dumitru Dragomir: Două meciuri echilibrate şi foarte mult zgomot. M-au înnebunit vuvuzelele alea, domle. Nici n-a început bine Cupa şi deja suntem exasperaţi de “zumzăiala” aia continuă. Parcă e un roi imens de albine, nu un stadion.

Ar trebui interzise vuvuzelele pe stadion?
Păi, da! Ce e aia să faci încontinuu zgomotul ăla infernal? Ce dracu, mergi la un meci de fotbal sau te duci la urlătoare? E incredibil, trebuie să ţin televizorul cu sonorul la minimum, ca să pot urmări meciurile. Am auzit că vuvuzelele au nişte baterii montate şi fanii doar apasă pe un buton să facă zgomot. Dacă ar sufla în ele, şi-ar scuipa plămânii la câtă gălăgie fac.

Ce ziceţi de Franţa, viitoarea noastră adversară în preliminariile Euro 2012?

Nu vă luaţi după fraieri, Franţa e tare! Acum se acomodează, o să vedeţi că am dreptate! N-au fost obişnuiţi cu clima, au plecat de la 35° C şi au ajuns la 10… 11° C în Africa de Sud.

Pot lua titlul?

Ajung sus, dacă jucătorii nu o să vrea să-l “cureţe” pe antrenorul Raymond Domenech.


Ca o turmă de elefanţi care aleargă
Incredibil! Kune, portarul Africii de Sud, a declarat, după meciul cu Mexic, că a fost nemulţumit de atmosfera “modestă” creată de cei 84.490 de fani: “Aş fi vrut mai multă gălăgie! Nu s-a suflat aşa de mult în vuvuzele!”. În schimb, telespectatorii danezi au cerut televiziunii care transmite meciurile să oprească microfoanele de fond! Trompetele pot produce 127 de decibeli, mai mult decât sirena unei ambulanţe ascultată de aproape. Zgomotul de pe un stadion a fost comparat cu cel produs de o turmă de elefanţi care aleargă.

fotografii: Reuters

 
 

Urmărește-ne pe Google News