După ce prin 2010 Liga 1 era ”în primele zece” în lume, conform Oracolului de la Bălcești, acum fotbalul românesc ”navighează” pe la coada clasamentului.
”Băi, nene, am ajuns jos de tot. Liga lui Mitică a ajuns liga mititică. Nu mai atrage deloc Liga 1”, a declarat, pentru Libertatea, Dumitru Dragomir.
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (1996-2013) nu dă prea mari șanse echipelor noastre în încercarea lor de a ajunge în grupele cupelor europene.
”Dacă înainte aveam constant echipe în grupele Ligii Campionilor și ale Ligii Europa, unele dintre ele jucând și în primăvara europeană, acum nici nu ne mai vedem pe tabloul competițiilor. Am ajuns să jucăm din primul tur preliminar în Europa.
Păi CFR Cluj, Steaua (n.r. – FCSB), Viitorul și Craiova se califică un tur, mai se califică unul și apoi dau de greu. Cine știe prin ce noroc să mai ajungă acum vreo echipă de-a noastră în grupele Ligii Europa, că în cele ale Ligii Campionilor nu ne mai lasă ”formatul” competiției să intram”, a prognozat Mitică fost la Ligă.
Acesta crede că tot ”răul” decăderii fotbalului nostru se trage de la justiția, care ”și-a băgat nasul” în sportul rege autohton: ”S-a dus totul de râpă de când au intrat procurorii în fotbal. Oamenii adevărați de fotbal s-au speriat și au renunțat. Acum nu prea mai există oameni de fotbal la echipele din România, motiv pentru care fotbalul nostru nu-și va reveni nici în următorii 20 de ani”.
În aceste condiții, dar și a faptului că în Liga 1 au ajuns echipe ”mici”, fără palmares, polul de interes al fotbalului autohton s-a mutat în eșalonul 2.
”Acum mult mai atrăgătoare a ajuns Liga a 2-a. Păi acolo sunt Petrolul, Rapid, ”U” Cluj, Farul, FC Argeș, UTA sau Poli Timișoara, echipe una și una, cu palmares și cu mii de suporteri. Decât un meci din primul eșalon, mai bine te uiți la un Petrolul – Rapid, UTA – Poli sau FC Argeș – ”U” Cluj.
Fără exagerare, drepturile TV din Liga a 2-a trebuiau să fie mult mai mari, cel puțin 5 milioane de euro, nu 500.000 de euro ca acum”, a fost părerea lui ”Corleone”.
Doar Hagi ține stragul sus
Singurul ”punct de sprijin” privind viitorul fotbalului românesc îl reprezintă Academia de Fotbal înființată de Gică Hagi la Ovidiu. ”Fotbalul nostru are noroc cu Hagi. Doar el mai ține steagul sus. Uitați-vă ce face acolo, la Academie, scoate jucători valoroși pe bandă rulantă. Bravo lui! Măcar să mai fi fost încă 3-4 academii ca a lui Hagi. Așa putea și fotbalul nostru să mai ”respire” un pic”, a declarat Dumitru Dragomir.