”Suntem la zi cu banii. S-au achitat datoriile din luna decembrie, dar a fost blocat bugetul pentru 2017, din pricina unor presupuse nereguli. Sperăm să fie deblocată finanțarea”, ne-a declarat azi antrenorul Dunării, Adrian Mihalcea, fost jucător important la Dinamo (club care este reprezentant la Călărași de încă două persoane: Ion Manu, antrenor cu portarii, și de preparatorul fizic Constantin Niculae).
La Dunărea Călărași, echipă aflată pe locul 12 în Liga a II-a, după parcurgerea unui număr de 19 etape, primele zvonuri ale dezastrului au fost anunțate de Bogdan Leu, președintele Dunării Călărași, a vorbit despre finanțarea echipei și spune că formația sa nu a plecat în cantonament din cauza faptului că n-a avut bani.
”Nu vorbim de sume, dar vorbim despre un control al Curţii de Conturi, care ne-a transmis că finanţarea nu a fost tocmai legală. Noi sperăm să nu fie aşa, să primim în continuare finanțare. Acum trebuie să vedem ce putem îndrepta pentru a putea regla şi a intra în legalitate.
În acest moment, finanţarea este oprită! Din acest motiv, nu mai putem să plecăm în cantonament, că nu avem cu ce. Suntem la zi cu toate plăţile şi putem funcţiona încă o luna fără probleme. Am discutat cu ei şi le-am spus exact cum stau lucrurile. Unii au dorit chiar să joace gratis până în vară.
Clubul nostru primea o cotizaţie din partea membrilor cotizanţi, adică CJ şi CL, cotizaţie care nu este legală din punctul de vedere al Curţii de Conturi. Voi găsi cadrul legal pentru a primi în continuare finanţare, va asigur!”, a declarat Bogdan Leu, acum trei zile, la postul Sport Total FM.
Problemele financiare au afectat grav două formații din Liga a II-a: Șiomii Pâncota și ACS Berceni, care s-au desființat.