Dunărea Călărași a făcut un meci mare la Constanța, în etapa a 18-a din Liga 2, ultima a sezonului. ”Valahii” lui Ionel Ganea au ”stins” Farul, la Constanța, 6-2, și sunt liderii Seriei I din Liga a 2-a!
Aflată la prima participare în Liga a 2-a, după o absență de 20 de ani, echipa de pe malul Borcei, Dunărea Călărași, rămâne surpriza noului sezon al ediției 2015-2016, terminând pe primul loc în clasamentul Seriei I, peste foste echipe care au participat în Liga 1, Rapid București, Farul Constanța, Ceahlăul sau Oțelul.
După un început de sezon promițător, elevii lui Ganea au demonstrat că se pot lupta de la egal la egal cu formații mult mai titrate. Ionel Ganea a format la Călărași o trupă de invidiat, muncitoare, cu ambiție. Cel mai bine s-a văzut asta vineri seară, când Dunărea a stins Farul din Constanța, învingând echipa locală cu un necruțător 6-2. Pentru călărășeni au marcat Alami (‘8, ‘79), Săveanu (66) și V. Alexandru (70, 72, ‘90+1). Nimeni nu se aștepta la un asemenea rezultat, mai ales că Farul era una dintre favoritele la promovare, alături de Rapid. Un incident neplăcut a avut loc pe finalul meciului, atunci când portarul gazdelor a fost agresat de un suporter care a intrat pe teren în timpul partidei.
După meci, în vestiarul echipei a fost sărbătoare. Jucătorii s-au bucurat alături de ”dirijorul” lor, Ionel Ganea, dar și de cei din conducerea clubului. ”Cine e pe primul loc? Cine e pe primul loc?”, și ”Să vină banii la băieți!”, au fost scandările ”valahilor” călărășeni. Oficialii clubului vechi de 90 de ani i-au felicitat pe jucători și le-au transmis că îi așteaptă pe fiecare pe la casierie.
Performanțele obținute de Dunărea se datorează în mare parte antrenorului Ionel Ganea. Tehnicianul a ales să vină la Călărași cu un curaj nebun, acela de a prelua o nou promovată. Rezultatele au dat roade și ”Găniță” a devenit unul dintre cei mai buni antrenori, peste ”rivalul” său Dan Alexa, de la Rapid București.
Sâmbătă, de la ora 12:00, întreg lotul Dunării își va muta cartierul general, pentru ultima dată în acest an, la Ivănești (Hanul Fermierului). Acolo este așteptat și ”Moș Nicolae”, cu banii. Tot acolo va avea loc și banchetul de final de an, un an în care Dunărea Călărași a scris istorie, o istorie frumoasă pentru fotbalul local.
Dunărea Călărași, la Farul Constanța: C. Lungu – Ţenea, Bg. Panait (cpt.), M. Popescu, M. Mureşan – Sg. Popescu (V. Petre 84), S. Matei – Al. Stoica (Săveanu 64), Alami, L. Buş (Vădrariu 84) – V. Alexandru.
Rezerve: G. Popa – Săveanu, Vădrariu, V. Petre, Bumbac, V. Andrei, Preoteasa.
Antrenor: Ioan Ganea.
Clasament / Liga 2
1. Dunărea Călăraşi 36
2. Rapid Bucureşti 36
3. FC Academica Clinceni 33
4. Dacia Unirea Brăila 33
5. FC Farul Constanţa 28
6. SC Bacău 25
7. Rapid CFR Suceava 21
8. Gloria Buzău 20
9. ACS Berceni 16
10. Bucovina Pojorâta 14
11. CS Baloteşti 12
12. Oţelul Galaţi 9
13. Ceahlăul Piatra Neamţ 8