La această ediție jubiliară a evenimentului, desfășurat pe parcursul a două zile, au participat circa 17.000 de persoane, potrivit organizatorilor, Maratonul București candidând anul acesta pentru obținerea categoriei bronz din partea IAAF, motiv pentru care cursa a fost supervizată de italianul Alessio Punzi.
În cursa masculină, victoria i-a revenit kenyanului Duncan Cheruiyot Koech, campionul din 2010, cu timpul de 2 h 13 min 13 sec, urmat de compatriotul său Hosea Kipkemboi, 2 h 14 min 19 sec, etiopianul Gezahegn Muleta Keneni, 2 h 15 min 02 sec. Primul român a fost Sorin Mîneran, pe locul 7, în 2 h 31 min 59 sec, în timp ce pe locul 8 s-a clasat un alt reprezentant al țării noastre, Gheorghe Constantin Surlea, 2 h 34 min 18 sec, etc.
La feminin, Almaz Gelana Erba (Etiopia) a câștigat în 2 h 42 min 06 sec, urmată de compatrioata sa Zeritu Begashaw Wakjira, campioana din 2015 și 2016, 2 h 42 20 sec, românca Ana Veronica Rodean a terminat a treia, în 2 h 57 min 42 sec, pe patru s-a clasat Claudia Beatrice Dinu, 3 h 02 min 07 sec, a cincea a fost Laura Diana Popescu, 3 h 08 min 40 sec, a șasea s-a clasat Maria Mihaela Cioveie, 3 h 16 min 55 sec, etc.
Ancuța Bobocel a triumfat la semimaraton
La semimaraton (21 km) a câștigat românca Ancuța Bobocel, în 1 h 12 min 29 sec, urmată de Maria Magdalena Velișcu, 1 h 28 min 41 sec, Diana Panta, 1 h 35 min 11 sec, Ioana Nica, 1 h 39 min 18 sec, Violeta Andreea Vlădulescu, 1 h 39 min 38 sec, etc.
În cursa masculină de semimaraton s-a impus tot un român, Emanuel Trandafir, în 1 h 11 min 49 sec, urmat de polonezul Jacek Wichowski, 1 h 11 min 56 sec, de Florin Munteanu, 1 h 15 min 39 sec, un alt polonez, Mateusz Goleniewski, 1 h 16 min 39 sec, românul Alex Diaconu, 1 h 17 min 02 sec, etc.
La 10 km masculin, victoria a revenit lui Ilie Alexandru Corneschi, în 3 min 03 sec, urmat de alți opt români, Cristian Lutic, 34 min 27 sec, Attila Daniel, 34 min 55 sec, Andrei Livezeanu, 35 min 28 sec, Pavel Ene, 36 min 30 sec, etc.
În cursa feminină de 10 km, româncele au ocupat toate pozițiile din top 10, prima fiind Ilinca Maria Tempeanu, 41 min 24 sec, urmată de Elena Alexandrescu, 42 min 08 sec, Denisa Știrbulescu, 44 min 05 sec, Livia Măgherușan, 44 min 18 sec, Ioana Dumitrescu, 44 min 32 sec, etc.
Ambasadoarele evenimentului au fost Camelia Potec, președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern și vicepreședintă a Comitetului Olimpic și Sportiv Român, scrimera Ana-Maria Popescu, campioană olimpică la spadă cu echipa României în 2016, fosta canotoare Camelia Lupașcu și fosta mare judoka Alina Dumitru.
Sâmbătă au avut loc cursa populară (3 km), urmată de cursa adolescenților (3 km), jogging în scutece (900 m) și cursa copiilor (0,9/1,4 km), iar duminică s-au desfășurat cursele de 10 km, pentru persoane cu dizabilități, maratonul București, semimaratonul București și cursa de ștafetă.
Organizatorii au avut un buget de 300.000 de euro pentru acest eveniment.
Alte rezultate
ștafetă
1. MTB.MD 2 h 21 min 40 sec
2. Quantumsport 2 h 34 min 22 sec
3. Trupa lui Fane 2 h 35 min 37 sec
10 km feminin (dizabilități)
1. Daniela Mătreață 46 min 06 sec
2. Crina Jugui 49 min 07 sec
3. Erika Garnier 1 h 10 min 58 min
10 km masculin (dizabilități)
1. Tudor Dîrvăreanu 35 min 13 sec
2. George Cătălin Petroșanu 37 min 52 sec
3. Zoltan Kiss 49 min 12 sec
semimaraton feminin (dizabilități)
1. Mariana Popa 1 h 33 min 23 sec
2. Georgeta Fântânaru 2 h 45 min 10 sec
semimaraton masculin (dizabilități)
1. Ioan Tudose 1 h 02 min 58 sec
2. Laurențiu Năstase 1 h 07 min 27 sec
3. Petru Ifrosa 1 h 19 min 56 sec
maraton feminin (dizabilități)
1. Florentina Hrișcu 3 h 00 min 33 sec
maraton masculin (dizabilități)
1. Ilie Serfirta (R. Moldova) 1 h 36 min 57 sec
2. George Baltă (România) 3 h 17 min 57 sec