UPDATE 18.30. Intrat în direct la DigiSport, președintele Stelei, Valeriu Argăseală, a vorbit despre problemele actuale ale campioanei României.
„Nu pot să trec peste problema arbitrajului. Însă singura soluţie pentru depăşirea acestui moment este în curtea Stelei. Antrenorul şi echipa trebuie să facă altceva. Sper că la U Cluj vom vedea o altă atitudine!”;
”Nu există un complot al jucătorilor. Tănase, de exemplu, a jucat la Astra împotriva voinţei medicilor. A fost la limită. A spus că vrea să forţeze, pentru că simţea că e nevoie să ajute echipa. Asta nu e o dovadă că jucătorii sînt alături de antrenor şi alături de echipă?”.
Argăseală a încercat să explice de ce nu a fost antrenorul Costel Gâlcă la botezul fetiței lui Chipciu: „Antrenorul unei echipe în situația Stelei probabil că are atâtea alte preocupări, încât cred că îşi alocă timp şi linişte, pentru a putea gândi la rece următoarele mişcări pe care trebuie să le facă. Dacă el a decis aşa, înseamnă că aşa a simţit să facă”.
Oficialul a afirmat, de asemenea, că a discutat cu multe persoane la botezul copilului lui Alex, inclusiv cu Laurențiu Reghecampf, ”dar probleme generale, nu legate de situația antrenorului echipei. Nu știu dacă Reghe a fost aplaudat de foștii lui elevi prezenți la petrecere, eu nu ajunsesem când a sosit Laurențiu!”.
––––––
La începutul acestei săptămâni, Alex Chipciu (25 de ani) și-a creștinat cel de-al doilea copil, pe Aria Andreea. La petrecerea care a fost organizată într-un club exclusivist din cartierul Floreasca, componenții e chipei Steaua, invitați la acest eveniment s-au distrat de mama focului.
Potrivit un surse Sportnews.ro, ”roș-albaștri” au dansat toată seara, iar în timpul recitalului trupei ”Mihai Napu Band”, cele mai cerute piese au fost ”Nebun de alb”, ”Rugă pentru părinți” (Ștehan Hrușcă a autorul liniei melodice și are cea mai cunoscută interpretare a piesei”, ambele compuse pe versurile lui Adrian Păunescu, dar și ”Înger și drac”, a lui Mihai Napu.
Vijelie și Adi de la Vâlcea ”au ieșit din tort
”În clipa în care ascultau piesa ”Rugă pentru părinți”, celor prezenți le-au dat lacrimile, aceștia amintindu-și de părinții lor. Delia, o altă invitată de top la petrecere, i-a încins serios pe ringul de dans pe elevii lui Gâlcă, care tocmai fuseseră bătuți duminică seară de Oțelul (nr. 1-2), surprizele serii venind de la Adi de la Vâlcea și Vali Vijelie”, a precizat sursa Sportnews.ro.
”A fost o petrecere super reușită. Și pentru că a fost vorba de un eveniment al familiei Steaua, pot să vă spun că Reghecampf a discutat mult timp cu președintele Vali Argăseală despre actuala situație de la echipă, iar, din câte am înțeles, așa, printre picături, s-a luat în calcul revenirea lui la Steaua ca antrenor principal. Gigi Becali nu a onorat invitația, nu-i mai arde de nimic”, a mai spus sursa Sportnews.ro.