Brook s-a impus prin KO tehnic în runda a şasea.

La 28 martie, Ion Ionuţ, alias Jo Jo Dan, a fost învins de Kell Brook, în Sheffield, într-un meci în care pugilistul britanic şi-a pus în joc centura IBF la categoria semimijlocie. Brook, 28 de ani, s-a impus în faţa românului în vârstă de 33 de ani prin KO tehnic, după patru runde.

Originar din Sheffield, Brook a câştigat titlul IBF în luna august 2014, după ce l-a învins la puncte pe americanul Shawn Porter.

Khan visează la Mayweather

Într-o altă gală, boxerul britanic Amir Khan, vicecampion olimpic în 2004, l-a învins la puncte pe americanul Chris Algieri, în cadrul unei gale profesioniste care a avut loc vineri seara la New York, iar acum speră din nou să-l înfrunte pe campionul absolut al categoriei welter, Floyd Mayweather, care urmează să dispute un ultim meci înainte de a se retrage definitiv din ring, informează agerpres.ro.

Khan, fost campion mondial la categoria ușoară, versiunea WBA, a fost declarat învingător în unanimitate de cei trei arbitri-judecători (117-111, 117-111, 115-113) ai acestui meci fără titlu în joc, al doilea din cariera sa disputat în SUA.

„Acum, adversarul pe care îl vreau este Mayweather”, a declarat Amir Khan după victoria în fața lui Algieri.

Floyd Mayweather, sportivul cel mai bine plătit al planetei și campionul WBC, WBA și WBO la categoria welters, urmează să se retragă în toamna acestui an, după o ultimă luptă, împotriva unui adversar încă nedesemnat.

Pugilistul american, în vârstă de 38 ani, supranumit „Money”, este neînvins în 48 de meciuri și a lăsat să se înțeleagă că această ultimă luptă nu va avea ca miză niciunul dintre cele trei titluri mondiale pe care le deține.

La rândul său, Amir Khan (28 ani) a înregistrat vineri a patra sa victorie la categoria welter, în limitele căreia boxează începând din 2013. Steaua britanicului a pălit, însă, după cele două înfrângeri consecutive suferite în fața americanilor Lamont Peterson și Danny Garcia, la super-ușoară, dar și a problemelor din afara ringului.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News