Bazinul are o adâncime de 2,20 m și este dotat cu 250 de locuri pentru spectatori. Noua clădirea are vestiare pentru sportivi și arbitri, grupuri sanitare, dușuri, cabinet medical, cabinet control doping, sală de forță și spații tehnice.
„S-a făcut recepția finală, iar acum mai sunt doar câteva proceduri de pus la punct. Câteva acte de semnat. Inaugurarea o să fie făcută la un meci al fetelor, care anul acesta au câștigat pentru prima dată în istorie titlul de campioane naționale, dar și Cupa României! E o mare bucurie că în sfârșit avem un bazin de polo unde putem să facem performanță. Mi-era rușine de ce aveam în curte, acum complexul prinde contur! Urmează să avem și un stadion de cinci stele”, a spus președinta CS Rapid, Vali Ionescu Caciureac.
Tovarășa Ceaușescu a dat ordinul de demolare
După 31 de ani de la ultimul meci jucat în bazinul din Giulești, Caciureac ne-a dezvăluit povestea ruinei care ani de zile a fost casă pentru boschetarii din cartier.
„În anii ‘80, acest bazin era descoperit, mai apoi a fost acoperit pentru a se putea antrena sportivii și iarna. La un moment dat, Elena Ceaușescu a dat ordin ca acest bazin să dispară cât mai rapid. Nu era mulţumită de felul în care arăta construcţia… A dat așa, din mână, făcând semn să fie pus cât mai repede la pământ. Doar că ordinul Tovarășei a venit cu doar două luni înainte de Revoluţia din ‘89, iar muncitorii au dărâmat doar o parte. Apoi a rămas o ruină…”, spune fosta săritoare în lungime laureată cu argint la Jocurile Olimpice de vară din 1984 de la Los Angeles.
Noua construcție are o structură modernă, din sticlă, un bazin mărit conform normelor stabilite de Federația Română de Polo, iar conform informațiilor a costat aproximativ 2 milioane de euro.