Handbalul feminin românesc a realizat recent o performanță fără egal, reușind să ajungă în sferturile de finală ale Ligii Campionilor nu cu una, ci cu două echipe. Datorită acestui amănunt, șansele de a avea o reprezentantă în careul de ași au crescut, teoretic vorbind. Practic, însă, CSM București și HCM Baia Mare sunt outsidere clare în “dublele” care urmează.
CSM București va juca în sferturile de finală ale Ligii Campionilor cu Rostov-Don, campioana Rusiei și singura formație neînvinsă din actuala ediție a competiției. “Tigroaicele” au plătit tribut parcursului sub așteptări din grupa principală 2, pe care au încheiat-o pe locul 4, ultimul care asigura calificarea printre cele mai bune opt echipe ale continentului.
Misiunile celor două reprezentante ale României, oricum foarte dificile, vor fi îngreunate și de faptul că vor disputa manșele decisive în deplasare.
HCM Baia Mare va da piept în sferturile de finală ale Ligii Campionilor cu Buducnost, campioana Muntenegrului și deținătoarea trofeului. Vicecampioanele României ar fi putut evita confruntarea cu echipa Cristinei Neagu dacă, în loc să piardă (18-21), ar fi câștigat sâmbăta trecută pe terenul lui Ferencvaros. În acest caz, ar fi urmat să se bată cu Gyor pentru calificarea în “Final Four”.
3 ani au trecut de la ultima prezență a unei echipe românești (Oltchim, 47-48 cu Gyor) în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin.
Doar România și Ungaria au câte două reprezentante în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Spre deosebire de noi, însă, maghiarii au garanția că vor avea echipă în “Final Four”, deoarece Gyor și Ferencvaros se vor întâlni în “sferturi”.
Programul sferturilor de finală, ediția 2015-2016
CSM București – Rostov-Don
HCM Baia Mare – Buducnost
Ferencvaros – Gyor
Vardar – Larvik
Tur: 1-3 aprilie; retur: 8-10 aprilie
Final Four: 7-8 mai, Budapesta (Ungaria)