”Calm… așa trebuie să fim acum, să avem mult calm și chiar vă rog pe toți să nu vă entuziasmați. Am revenit pe primul loc și mai e o etapă, dar fix acum e momentul ăla în care trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Titlul nu e câștigat, indiferent ce spune lumea”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Chipciu.
Mijlocașul echipei lui Gigi Becali i-a asigurat pe fani că jucătorii vor da totul în confruntarea din ultima etapă:
”Suntem motivați și conectați 100% la meciul de la Iași. Nimeni nu se vede campion de acum și știm că mai avem un hop înainte să sărbătorim. Campionatul a fost nebun, ultima perioadă foarte grea, dar ne-am revenit la timp și suntem pregătiți de cea mai importantă victorie”.
Chipciu a făcut un apel către suporteri:
”De la meci la meci am avut din ce în ce mai mare nevoie de voi. Împreună am reușit să revenim pe primul loc și tot împreună vom rămâne acolo, așa că joi avem cea mai mare nevoie de fiecare dintre voi. Ne susțineți cum puteți, de unde puteți… și nu uitați: calma, calma!”.
Cu gândul la calm, Chipciu a comis o gafă monumentală. Jucătorul a adăugat la postarea sa o poză cu Cristiano Ronaldo (30 de ani), în care vedeta de la Real Madrid face celebrul său gest prin care îndeamnă la calm. Probabil că Alex a uitat că echipa starului portughez nu a câștigat niciun trofeu în acest sezon.