Fostul mare tenisman Ilie Nastase, actualul presedinte al Federatiei Romane de Tenis, crede ca doar o instalare a tricolorilor din „generatia de aur” in functii de conducere ar mai putea salva fotbalul romanesc de la dezastru.
Libertatea: Ce parere aveti despre scandalurile in care se gaseste Steaua?
Ilie Nastase: E clar ca sunt de partea echipei, pentru ca cel mai important este ca ea sa obtina rezultate. Cat despre conflictele lui Gigi Becali, nu ma pot pronunta, eu fiind si membru in Consiliul de Administratiei al Stelei. In plus, chiar nu stiu despre ce este vorba, ca abia aseara am sosit de la Paris.
Ce ar trebui facut ca fotbalul romanesc sa se ridice din mizerie?
E clar ca mai trebuie inca o revolutie, asa cum am vazut ca a declarat si Gica Popescu. E singura solutie reala, pentru ca ei, baietii „generatiei de aur”, trebuie obligatoriu instalati in functiile de conducere ale fotbalului romanesc daca vrem sa mai avem vreo sansa, daca vrem sa nu mai plangem, cum am facut-o eu, atunci cand ratam calificarea la Mondiale. Precizez ca asta e parerea mea ca simplu cetatean, nu ca membru in conducerea Stelei.
Daca ati fi presedintele FRF, ce masuri imediate ati lua?
In primul rand, eu zic ca pe la presedinti trebuie lucrat, ca de-acolo am inteles ca vine tot raul. E clar ca ceva exista, ca au dreptate cei care spun ca sunt blaturi. Cel putin eu asa am citit, asa mi-a ajuns la ureche. Dar, ca si multi altii, nici eu nu am probe.
Ce conducator de club va place?
Desi multi il detesta, mie imi place de Copos. Pune pasiune, investeste. La fel si Nicolae Badea. Mai e si Paunescu…
Se va respecta pactul presedintilor?
Se va respecta, va spun eu pana cand, pana la prima etapa din retur. Pana atunci. Si atunci vor incepe din nou discutiile, aranjamentele si tot restul.
Asadar, e nevoie de o schimbare.
Obligatoriu. Vedeti, eu pun enorm de multa pasiune in fotbal, poate chiar mai multa decat pun la Federatia de Tenis. Asa ca ma doare sufletul cand vad ce se intampla cu fotbalul nostru. Unde-am fost odata si unde-am ajuns…
Ilie Nastase a primit Ordinul „Steaua Romaniei”
Ministrul tineretului si sportului, Georgiu Gingaras, i-a inmanat lui Ilie Nastase Ordinul National „Steaua Romaniei”, in grad de Ofiter. Nastase a fost distins cu acest ordin in luna decembrie 2000, de catre presedintele Romaniei, dar, deoarece nu se afla in tara in acel moment, nu intrase inca in posesia acestei decoratii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News