Din contingentul de romani care a sosit acum cateva luni la Genoa – Nastase, Sava si Mihalcea -, ultimul pare ca s-a adaptat cel mai repede in fotbalul italian. El a inscris unicul gol in meciul pierdut pe teren propriu in fata Anconei.
Libertatea: Adi, presa italiana scrie ca ai marcat un gol senzational.
Mihalcea: A fost o reusita frumusica. Daca ziarele scriu ca a fost senzationala, cu atat mai bine.
Cum ai inscris?
A venit o centrare de pe stanga, un fundas advers a degajat prost, mingea s-a inaltat si eu am sutat din vole, peste portar. A iesit o „foglia seca” de toata frumusetea.
Ce se intampla?
Trecem printr-o perioada dificila. Jucam bine, dar nu reusim sa castigam. E rau. Primim un gol si ne demoralizam.
Te-ai obisnuit cu viata din Italia?
E diferenta mare intre Romania si Italia. Nu prea cunoastem oamenii de aici. Paulica (n.r. Codrea) e omul nostru de legatura.
Te-ai mutat in casa noua?
Da, mi s-a dat casa si masina. Acum am un Fiat Stilo, ultima realizare a uzinelor din Torino. A venit si sotia mea, Stela. De fapt au sosit toate nevestele noastre. Acum suntem o gasca si mai mare.
„Genoa, o echipa de divizia a treia”.
Cotidianul italian „Il Secolo XIX” a titrat „Aceasta Genoa este de Serie C”, dupa ce formatia genoveza a fost invinsa, pe teren propriu, cu 2-1, de Ancona. Publicatia noteaza ca Mihalcea, care a marcat „un gol antologic”, a fost singurul care a incercat cate ceva. Adi a fost notat cu 6 „pentru golul sau extraordinar”. Codrea a primit nota 5 in ziarul peninsular, ca si Nastase. Sava, intrat pe teren, in minutul 68, a primit 4,5. Singura realizare a lui Marius a fost o patrundere in careul advers , cand a cazut la pamant, „cersind un penalty”.