Petrolistul Ovidiu Hoban (31 de ani) îl contrazice pe Constantin Budescu, adversarul pe care îl va întâlni astăzi în semifinalele Cupei României (20.30, PRO TV, în tur 0-0), care era convins că Astra va juca finala cu Steaua.
Ovidiu Hoban nu se sperie de optimismul arătat de fotbaliştii de la Astra şi crede că o singură finalistă e sigură: Petrolul.
“Avem moralul ridicat mai ales după victoria din campionat. Chiar şi cu absenţele celor doi jucători, Adrian Mutu şi Sony Mustivar, putem să ne calificăm, pentru că avem un lot numeros, avem de unde alege”, a spus mijlocaşul ploieştenilor.
“Eu ştiu doar o echipă care va fi în finală, pe Petrolul. În rest, nu mă interesează. Nu am nici o revanşă de luat de la nimeni, aşa că este acelaşi lucru pentru mine dacă întâlnim Steaua sau Dinamo. Echipa campioană pare favorită, dar s-au mai văzut şi surprize. Ştii cum se zice, balonul e rotund. Mai sunt surprize şi când balonul e oval, dar fiecare cu sportul lui (râde)”, a adăugat jucătorul lui Răzvan Lucescu, care le-a transmis un mesaj clar giurgiuvenilor: “Suntem pregătiţi pentru orice. Pentru lovituri de departajare, pentru prelungiri. Important este să ajungem în finală. Dacă o să dăm gol în minutul 90 sau 120, nu mai contează”.