Renumiţii piloţi Mihai Leu, Titi Aur, Bogdan Marişca, Marco şi Simone Tempestini sunt câteva din numele sonore au venit dis de dimineață pentru o zi specială pe străzile din București. De la start nu au lipsit piloţii Erich Weber şi Mario Klammer din Austria, invitaţii speciali ai organizatorilor. 57 de concurenți s-au aflat la startul Campionatului Național de Super Rally, asta după ce inițial fuseseră acceptați doar 35, dar numărul foarte mare de înscrieri i-a făcut pe organizatori să modifice regulamentul.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„Atât eu cât și Federația Română de Automobil Sportiv suntem recunoscători pentru interesul arătat competiției și ne cerem scuze că nu am putut onora toate cererile. Sunt încrezător că în cel de al doilea an al Campionatului Național de Super Rally vom crea un format care va facilita participarea unui număr mai mare de piloți”, a spus Mihai Leu.

„Am și fost pe circuit cu Titi Aur înainte să vin aici! E incredibil ce poți face cu o mașină și nu credeam că o să trăiesc astfel de senzații. E ceva extraordinar! Chiar am vorbit cu Titi, vreau să învăț să conduc mai bine și cred că pot participa și eu la raliu! E un sport fantastic, un sport pe care cei care-l practică trebuie să aibă un control extraordinar asupra tot ce fac. E un sport spectaculos care educă!”, a declarat Bogdan Stelea.

Jucătoarea de tenis Ana Bogdan și președintele COSR, Mihai Covaliu, au venit la eveniment.
De la show-ul de pe bulevardul Kiseleff nu a lipsit Titi Aur, multiplul campion national de raliuri: „Super Rally este o inițivă foarte bună a lui Mihai Leu și suntem bucuroși că le arătăm oamenilor cum se desfășoară un show special, un sport bărbătesc cu mașini de curse. Am avut mașini frumoase, derapaje spectaculose. E un eveniment unic de care Bucureștiul aveau nevoie”.

„Am o mașină unică în România!”

De pe lista concurenților de la Campionatul Naţional de Super Rally nu a lipsit vedeta Antenei 1, Dani Oțil. Gazda matinalului „Neatza cu Razvan si Dani” a apăsat serios accelerația pentru un show memorabil la București. „Avem o istorie foarte bună în acest sport, iar după ce-am dormit o perioadă acum ne trezim! Avem piloți care fac furori afară. Eu sunt din Reșița și acolo am avut mereu circuit stradal. Mirosul și turele le am în sânge! Mi-am luat o mașină de raliu și-am pornit cu un Logan. Apoi m-am împrumutat și acum am o mașină unică în România, un Radical! La raliu trebuie să fii cu capul pe umerii, unde trebuie să fii exact și să ai și 10 la sută de nebunie”, a spus Oțil.

 
 

Urmărește-ne pe Google News