Antrenorul Rapidului, Razvan Lucescu, a afirmat ca scorul de 1-1 il considera ca fiind just, dupa desfasurarea “ostilitatilor” din teren.
Lucescu jr. a analizat partida Rapid – Steaua, declarand ca prima repriza a fost dominata de oaspeti, in timp ce in cea de-a doua “elevii” sai si-au revenit, dupa ce au fost imbarbatati la vestiar.
“Steaua are un usor avantaj, dar acesta poate fi anulat in retur, tinand cont de faptul ca adversarii nostri au avut jocuri mai slabe pe teren propriu”, a declarat Razvan Lucescu, in cadrul conferintei de presa de la finalul jocului. Tehnicianul a mai completat: “Din punctul meu de vedere, a fost un meci cu doua reprize total diferite. Prima a inceput prost pentru noi, primind gol in minutul 4. Din acel moment nu am mai stiut sa jucam fotbal, iar Steaua a controlat ostilitatile. Dupa pauza insa, am vazut un Rapid mai determinat, fara teama si am meritat sa egalam”.
Lucescu jr. a dezvaluit faptul ca la pauza le-a spus jucatorilor ca mai sunt trei reprize in care calificarea se joaca si ca nimic nu este pierdut la 0-1. “Poate ca noi am fost mai speriati si ne-am pierdut putin dupa primirea golului. Parerea mea? Este un rezultat echitabil, dar prima sansa apartine Stelei”, a incheiat el.